Archive for August, 2017

In functie de nivelul fiecarui practicant, exista seturi diferite de 目的 [obiective] care se pot atinge prin 武術の稽古 [antrenamentul martial].

Insa, dincolo de asta, in majoritatea cazurilor, exista cateva aspecte fundamentale specifice modului in care trebuie abordat un  正しい剣道 [Kendo corect].

Primul dintre acestea este [rei].

[rei] in limba japoneza inseamna in aceeasi masura “maniere/eticheta” cat si “salut ceremonios”, insa modul in care trebuie executat se apropie oarecum de semnificatia temenului 感謝 [kansha/apreciere]. Din acest motiv trebuie exprimat cu sinceritate.

In acest sens, gestul salutului nu este simpla miscare sau flux mecanic, ci “dialog recunoscator” prin care comunici cu cel din fata ta.

Cultura asiatica fiind puternic influentata de valorile filosofiei 儒道 [Confucianiste], este din foarte multe puncte de vedere tributara cultului stramosilor si pe cale de consecinta valorilor fundamentale ale familiei.

Acest lucru in Japonia, de-a lungul secolelor, s-a suprapus cu ideile religiei 神道 [Shinto] si cu cele 仏教 [Buddhiste].

Drept urmare, in toata sfera artelor martiale traditionale patronate de 神道 [Shinto], 正面に礼 [Shomennirei] indrepatat catre 神棚 [Kamidana/zona altarului] unde salasluieste お神様 [Zeitatea] care vegheaza asupra sigurantei 道場 [Dojo-ului], este cea mai importanta forma de salut cu care incepe si cu care se termina 稽古 [keiko/practica].

Urmatorul salut este adresat profesorului prin 先生に礼 [senseinirei] cu scopul de a exprima gratitudinea fata de amabilitatea acestuia de a transmite cunostintele sale elevilor.

Sensul cu care se executa acest salut este apropiat de cel al conceptului de お願いします[onegaishimasu], termen extrem de greu de tradus in limba romana fara a ii altera semnificatia, notiune care insa implica atat rugamintea de a primi invatatura cat si recunoasterea autoritatii profesorului.

Ultimul salut, お互いに礼 [otagainirei] este adresat colegilor.

Si in acest caz trebuie avut in minte sentimentul de お願いします[onegaishimasu], numai ca de aceasta data sensul expresiei cuprinde rugamintea de a exersa impreuna.

Cineva care intelege cu adevarat si isi aproprie semnificatia [rei/etichetei] in 道場 [Dojo-ului], din start nu are cum sa aiba o atitudine negativa in timpul antrenamentului pentru ca aceasta ar intra in contradictoriu cu o stare de fapt asumata.

Tot rationamentul de pana acum conduce catre un al doilea aspect fundamental din 剣道 [Kendo] si anume 自制 [jisei/stapanirea de sine].

In momentul in care 稽古 [keiko/antrenamentul] este guvernat de [rei/eticheta], in 道場 [Dojo] relatiile interumane decurg in mod natural, motiv pentru care nimeni nu incearca sa isi demonstreze superioritatea tehnica printr-o atitudine aroganta sau violenta, simpla existenta a unui comportament necivilizat pozitionand subiectul intr-o exterioritate definita de 無礼 [burei/lipsa civilizatiei].

Competititivatea aflata sub imperiul notiunii de お願いします[onegaishimasu], se manifestarea prin doua aspecte distincte, si anume 地稽古 [jigeiko/forma de antrenament tehnic] si 試合 [shiai/meciul].

In primul caz, 地稽古 [jigeiko] are loc sub forma unei practici constructive in care 後輩 [kohai/gradul mic] poate evolua multumita atentiei pe care o primeste de la 先輩 [senpai/gradul avansat], acesta din urma fiind dator printr-o atitudine deschisa sa protejeze, sa indrume si sa ajute.

In cel de-al doilea caz, ideea de 試合 [shiai/meciul] trebuie sa se suprapuna in mare parte cu cea a 自制 [jisei/stapanirii de sine] pentru ca adevaratul sens al 剣道 [Kendo-ului] este acela de a fortifica spiritul prin antrenament.

Drept urmare, miza reala nu este aceea a obtinerii unei medalii, ci aceea de a castiga asupra propriului sine.

Pentru a putea controla acest aspect, victoria trebuie sa fie egala infrangerii. Victoria egala infrangerii nu inseamna tratatea confruntarii dintr-o stare pasiva, ci detasarea de obiectivul victoriei, scopul confruntarii fiind acela de a demonstra in afara propriului 道場 [dojo] o forma corecta de 剣道 [Kendo].

Prin practicarea unei forme corecte se depaseste nu doar un prag al esteticii tehnice ci se si poate obtine victoria ca factor secundar al unui parcurs corect.

In aceasta lumina, castigarea unui meci, nemaifiind un scop in sine, devine simbolul unei etape depasite.

Consider ca pierderea stapanirii de sine atat in timpul antrenamentelor obisnuite cat si in timpul competitiilor, fapt evidentiat de practicarea unui 剣道 [Kendo] dezordonat si violent, nu inseamna decat indepartarea de [rei/curtoazie] si implicit de adevarata natura a artei martiale.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Am avut ocazia sa aud de nenumarate ori in afara Japoniei spunandu-se despre 剣道 [Kendo] ca este un sport de contact, ceea ce ar justifica in interiorul sau un anumit grad de violenta.

Nu am fost niciodata de acord cu acest tip de mentalitate si nu pot sa o sustin indifernt de perspectiva din care as privi lucrurile, mai ales datorita faptului ca foarte multi dintre cei care isi exteriorizau aceasta opinie in majoritatea situatiilor nu faceau o foarte clara distinctie intre conceptul violentei fundamentale si cel al utilizarii fortei in sensul propriu al ustensilitatii sale.

In esenta, consider ca o atitudine violenta este apanajul oamenilor frustrati care in lipsa capacitatii de a isi gestiona suficient de bine emotiile incearca sa gaseasca supape in diferite zone de activitati.

Evident ca intr-o lume libera in care fiecare face ce vrea cu timpul si cu banii lui, acest aspect nu deranjeaza, in ipoteza in care exista un palier echivalent de comunicare.

De asemenea, nu consider ca fiind o problema momentul in care niste adulti, de buna voie, experimenteaza un anumit tip de antrenament  asumat.

Problema reala apare atunci cand practicantii obisnuiti ai unui 道場 [dojo] devin victimele violentei si, mai mult decat atat, atunci cand indivizi violenti incearca modificarea modului de gandire al unui practicant obisnuit prin inducerea unui set valori bazate pe modele sau argumente de autoritate violente.

Faptul ca la cine stie ce club exista un profesor violent in fata caruia nu rezista nimeni in picioare, sau faptul ca in cine stie ce context, la cine stie ce stagiu un profesor faimos a demonstrat o tehnica mai in forta decat se executa in mod normal, pentru un om echilibrat, toate aceste lucruri sunt lipsite de importanta.

De aceea accentuez faptul ca intr-o lume normala, intr-un 道場 [dojo] in care se cultiva echilibrul mental si fizic al practicantilor, nu trebuie sa se incurajeze sub nicio forma violenta.

La origini, 剣術 [Kenjutsu] este o disciplina martiala in care latura tehnicului predomina sub forma totalitatii notiunii stiintifice.

Din acest motiv filosofia disciplinei este orientata catre modalitatile cele mai eficiente prin care s-ar putea realiza dominarea, invingerea si intr-o ultima faza anihilarea [teki/inamicului].

Insa, in 剣道 [Kendo], fundamentat pe [Do] – deci pe o latura morala – problema invingerii [teki/inamicului] in sensul descris mai sus pur si simplu nu exista.

Aici, [teki/inamicul] isi pierde esenta semnatica devenind 相手 [aite].

相手 [aite] inseamna in aceeasi masura partener cat si oponent, in sensul in care, in cea de-a doua interpretare a termenului, reprezinta doar un aspect secundar si exclusiv competitional care poate sa intervina sau nu in timpul perioadei de studiu, in general latura competitionala tinzand sa aiba o pondere mai mare in adolescenta sau tinerete, ea diminuandu-se odata cu inaintarea in varsta a practicantilor.

Drept urmare, adevaratul sens al 剣道 [Kendo-ului] nu este distrugerea unui oponent intr-un concurs, nici terorizarea colegilor de antrenament prin etalarea unei atitudini superioare, ci invingerea si stapanirea sinelui.

In aceasta lumina, din punctul meu de vedere, in perioada adulta, raportul intre [chikara/forta] si [waza/tehnica] trebuie sa fie sensibil dezechilibrat, cu valori situate undeva intre 20-30% forta si 70-80% tehnica.

Daca se poate pastra aceasta proportie, indiferent daca odata cu trecerea anilor corpul slabeste si nu mai raspunde atat de bine provocarilor de natura fizica, multumita superioritatii tehnice dobandite, chiar si la varste foarte inaintate practicantii se pot bucura de beneficiile 剣道 [Kendo-ului].

Insa, in cazul in care accentul pica pe partea fizica si practicantul face exces de abilitatile sale atletice pe o perioada indelungata, exista o posibilitate ridicata de aparitie a accidentelor, ceea ce ar putea conduce in final catre indepartarea aproape totala de sfera activitatilor fizice.

Consider ca o abordare matura, bazata pe 平衡 [heiko/echilibru], poate sa ofere practicantului o experienta placuta pe parcursul mai multor ani chiar si dupa momentul in care s-a decis retragerea din zona competitionala.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.