Archive for the ‘Romana’ Category

O zicala veche japoneza spune ca un 居合道 [Iaido] practicat corect face 剣術 [Kenjutsu] sa fie lipsit de sens.

Evident ca exista o nota de subiectivitate in aceasta afirmatie, insa in ciuda acestui fapt, ideea de baza este valabila.

Daca privim catre Japonia si daca ne aplecam asupra modului in care arta martiala a influentat istoria acestei tari, este lesne de inteles atasamentul locuitorilor Tarii Soarelui Rasare fata de stralucirea otelului rece al sabiilor.

Oricum ai incerca sa analizezi acest lucru, pe toate palierele – atat social, religios cat si moral – se va ajunge la o singura concluzie, si anume aceea conform careia [katana/sabia] reprezinta 武士魂 [sufletul samuraiului].

Privind dintr-o perspectiva istorica si, mai exact din punctul de vedere al vechimii, fara niciun fel de greseala 剣術 [Kenjutsu] este sursa din care ulterior au aparut atat 居合道 [Iaido] cat si 剣道 [Kendo].

Nu mi-am propus si nici nu are rost sa detaliem aici multitudinea de diferente dintre cele trei stiluri, nefiind aceasta miza textului de fata, ci o sa punctam doar caracteristicile de baza ale acestora.

剣術 [Kenjutsu] este un termen general, care include toate scolile traditionale de sabie, anterioare Perioadei Meiji.
In general, practicantii acestor scoli studiaza tehnici de lupta care isi au ca obiect supravietuirea in ipoteza participarii intr-o lupta care are loc pe campul de batalie impotriva unui adversar echipat cu armura si inarmat cu [yumi/arcul japonez], [yari/sulita], 太刀 [tachi/sabie] sau orice alta arma existenta in panoplia acelor vremuri.

Insa, intr-un mod fundamental, vorbim despre tehnici specifice campului de lupta puse in scena intr-un anumit context strategic specific epocii.

Pentru ca perioada Shogunilor Tokugawa este cunoscuta drept una a pacii, necesitatea practicarii tehnicilor de lupta mentionate mai sus scade.
In mod treptat, se renunta la studiul procedeelor care implicau armuri si lupte pe cai, in favoarea celor menite sa dezvolte, nu ca inainte – abilitati de supravietuire in batatlie, ci in mod particular spiritul practicantului.

Simplificand foarte mult tot parcursul, incepand cu Epoca Tokugawa si continuand cu precadere in Perioada Edo, accentul artelor martiale japoneze gliseaza dinspre [Jutsu/tehnica] catre [Do/cale spirituala].

Drept urmare, pe o perioada de cateva sute de ani, conducatorii scolilor principale isi adapteaza continuturile si metodologia predarii noilor realitati sociale.

Poate mai mult ca niciodata, in aceasta perioada iese in evidenta legatura spirituala dintre sabie si posesorul ei, prin reglementarea codurilor de conduita sociala.
Dintre acestea, poate cel mai cunoscut este 武士道 [Bushido/Codul Samurailor].

Desi de factura oarecum recenta fata de alte lucrari, 武士道 [Bushido/Codul Samurailor] se bazeaza pe texte mult mai vechi, asa cum este cazul colectiei 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki].

Acum, cand statutul samuraiului este echivalantul ideii de onoarea, tehnicile de manuirea a sabiei vin sa sustina aceast fapt.
Drept urmare, sunt selectate acele procedee care se pot utiliza in timpul duelurilor – care de multe ori aveau loc pe strazi in interiorul oraselor, in curtile locuintelor private sau chiar in interiorul palatelor sau diferitelor resedinte ale clasei razboinice.

Pe acest fond social bazat pe onoare si moralitate, infloresc si capata amploare nenumarate scoli noi si stiluri de 居合道 [Iaido].

Fata de 剣術 [Kenjutsu] care implica asa cum spuneam o lupta greoaie dusa pe campul de batalie, miza declarata a 居合道 [Iaido] era obtinerea victoriei asupra adversarului dupa prima lovitura.

居合道 [Iaido] devine echivalent cu invingerea adversarului concomitent cu tragerea sabiei din teaca, in urma victoriei lama urmand sa fie reintrodusa in lacasul sau.

Din aceasta perspectiva vorbim de un nivel al preciziei fara precedent, nivel imposibil de atins prin 剣術 [Kenjutsu], arta martiala menita sa raspunda altor tipuri de necesitati.

In principiu, diferenta de continut dintre cele doua discipline consta in faptul ca in primul caz, si anume in 居合道 [Iaido] este vorba in majoritatea situatiilor doar despre rezumarea la o singura tehnica, executata intr-un mod absolut precis, executie in interiorul careia nu exista loc pentru erori, motiv pentru care finalitatea sa culmineaza cu victoria asupra oponentului, iar in al doilea caz, cel al 剣術 [Kenjutsu] fiind vorba despre o insiruire de tehnici de atac, de blocaje, de eschive si de procedee de contra-atac, deci, de o modalitate de abordare a adversarului oarecum asemanatoare cu situatiile clasice intalnite si in alte stiluri de lupta non-japoneze.

Desi pe un palier superficial este oarecum tentant sa faci o comparatie intre cele doua discipline, axiologic este gresit sa se faca acest lucru atat din punctul de vedere al metodei cat si din punctul de vedere al procedurilor utilizate, pentru ca in unul dintre cazuri, respectiv in 居合道 [Iaido] este vorba exclusiv despre un set de tehnici care apar in momentul de inceput al luptei si care aplicate eficient fac ca acest moment sa coincida cu cel de sfarsit, iar in celalalt caz, respectiv in 剣術 [Kenjutsu] unde nu vorbim exclusiv despre lupta in armura, sunt tratate problemele luptei din momentul in care lama a fost scoasa efectiv din teaca, gest care se continua asa cum tocmai am spus prin atacuri si contra-atacuri succesive.

In cazul acestor doua discipline- metodologic – vorbim despre tehnici care urmeaza una in continuarea celeilalte.
Daca istoric 居合道 [Iaido] apare ulterior 剣術 [Kenjutsu], din perspectiva succesiunii tehnicii, 剣術 [Kenjutsu] este posibil doar dupa 居合道 [Iaido] , sau mai bine spus este posibil doar atunci cand 居合道 [Iaido] nu a fost utilizat la capacitatea sa maxima.

Avand drept reper idei bazate pe onoare si dreptate si in aceeasi masura vorbind despre o perioada de pace care a durat cateva sute de ani, in timp, violenta tehnicilor de lupta din 剣術 [Kenjutsu] s-a dovedit inutila motiv pentru care a fost inlocuta initial de miscari mult mai elegante si suple, specifice 居合道 [Iaido], urmand int-un alt punct al istoriei sa fim martorii aparitiei unei noi discipline, de aceasta data care sa includa si o latura competitionala, si anume, 剣道 [Kendo/Calea Sabiei].

Bazat pe o doctrina traditionala, cea cuprinsa in sfera 剣術 [Kenjutsu], in prezent 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] implica in primul rand aspecte de ordin moral dupa care intr-un plan secund aspecte menite castigarii luptei.

Fata de scolile vechi de 剣術 [Kenjutsu] unde antrenamentele si spiritul luptei tinea de supravietuire si unde maestrii si practicantii in aceeasi masura se ghidau dupa sintagma 明日がない [Ashitaganai/ziua de maine nu exista], in prezent 剣道 [Kendo] este perceput pe baza ipotezei construirii pentru viitor.

In acest sens, in 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] este important sa castigi in primul rand asupra sinelui, iar intr-o etapa urmatoare sa te gandesti la o metoda prin care ai putea sa iti domini adversarul.

Sa incerci sa combini cele doua moduri de gandire, sau mai mult, sa incerci sa abordezi o competitie de 剣道 [Kendo]  incercand sa aplici in lupta principiile distructive specifice 剣術 [Kenjutsu], reflecta totala incapacitatea de intelegere a diferentei dintre filosofia celor doua discipline martiale.

In esenta sa, 剣道 [Kendo] nu este menit sa asigure supravietuirea in cazul unei agresiuni, ci urmareste formarea si dezvoltarea spiritului practicantului.
In aceasta lumina, castigarea unui meci prin solutii necinstite, prin ranirea oponentului sau prin incercarea pacalirii arbitrilor nu isi gaseste sensul.

Un 剣道 [Kendo] exersat in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament] intr-o maniera autentica este menit sa pregateasca practicantul sa faca fata mai usor problemelor intalnite in viata cotidiana.

Acest lucru este posibil prin urmatoarele aspecte exersate in timpul antrenamentului:

間合い [Maai/zona de intalnire] – se refera la distanta pe care o au cei doi oponenti intre ei.
In principiu aceasta distanta trebuie sa fie mare si mica in acelasi timp si, in aceeasi masura sa permita punctarea oponentului fara ca acesta sa fie capabil sa inscrie propriul punct.

Mare si mic in acelasi timp inseamna ca pentru cel care o aplica trebuie sa fie mica – adica sa aiba acces facil la oponent, iar pentru acesta din urma trebuie sa fie mare, ceea ce il pune in imposibilitatea de a-si lansa propriul atac.
In acest sens, distanta reala dintre cei doi adversari poate sa fie: mica, medie sau mare.

Gestionarea unui 間合い [Maai/zona de intalnire] corect in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament], isi gaseste aplicare in viata cotidiana prin capacitatea de a gestiona un set de relatii sociale.
In acest sens, practicantul de 剣道 [Kendo] in functie de stimulii din mediu, in functie de partenerul de dialog sau in functie de situatia cu care se confrunta, este capabil sa pastreze o distanta mai mica sau mai mare, sa empatizeze mai mult sau mai putin, etc..

攻め [Seme/ initiativa atacului] – fata de alte arte martiale care sunt predate intr-o maniera defensiva, esenta 剣道 [Kendo] sta in capacitatea de a lansa un atac decisiv asupra oponentului.
Drept urmare 剣道 [Kendo] isi gaseste echivalentul in capacitatea de a proiecta si de a executa un atac corect si eficient.

Prin exersarea unui 攻め [Seme/ initiativa atacului] corect, in cotidian suntem capabili sa avem initiativa in luarea deciziilor noastre.
Drept urmare, initiativa lansarii unui atac asupra oponentului isi gaseste ecoul in capacitatea de a nu ramane pasivi la ceea ce se intampla in jurul nostru.

Ghidati de sentimentul onoarei si dreptatii, practicantii se implica in activitati utile societatii in care traiesc prin luarea initiativei, prin gestionarea unor situatii si resurse si prin aratarea determinarii necesare definitivarii lucrului inceput.

機会 [Kikai/oportunitate] se refera la alegerea momentului optim in care sa fie lansat atacul ca rezultat al lui 攻め [Seme/ initiativa atacului].

In viata de zi cu zi, aceasta reflecta capacitatea de a gestiona favorabil nu doar relatiile inter-umane, precum si capacitatea de a alege momentele cele mai bune in care care trebuie luate deciziile, in asa fel incat rezultatele sa aiba amploarea scontata.

Din acest punct de vedere, pe baza celor mentionate anterior, consider ca tranzitia dinspre [Jutsu/metoda] – notiune identica cu definitia caii razboiului, catre [Do/Cale spirituala], vine ca raspuns la provocarile evolutive cu care s-a confruntat societatea si cu care inca se confrunta in contemporan.

Drept urmare, asa cum am afirmat si in alte texte publicate pe acest blog, unul dintre motivele pentru care practicam arte martiale astazi, isi gaseste rationamentul in atingerea unei maturitati spirituale care ne permite sa ne ghidam in viata dupa concepte de tipul: onoarei, demnitatii si modestiei.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

In urma cu cativa ani citisem undeva despre faptul ca in 武道 [Budo/calea martiala], 小刀 [shoto/sabia scurta] este egala cu 大刀 [daito/sabia lunga].

Drept urmare, miza acestui text este sa evidentiez nu ceea ce este, ci ceea ce nu este 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu].

Cred ca cel mai simplu raspuns graviteaza in jurul faptului ca 二刀流 [Nito-Ryu/scoala celor doua sabii] nu este o modalitate mai simpla prin care iti poti infranage oponentul.

Daca te gandesti sa intri intr-un 試合 [shiai/meci] cu gandul ca utilizarea in acelasi timp a celor doua sabii poate sa iti confere un avantaj strategic asupra adversarului prin incurcarea acestuia sau prin pozitionarea sa intr-o stare in care capacitatea sa de reactie sa fie inhibata din cauza caracterului de noutate pe care il intalneste, in acest caz cu siguranta esti departe de ceea ce inseamna spiritul competitiv bazat pe o abordare cinstita si onorabila.

Fata de 忍術 [Ninjutsu] unde totul se bazeaza pe o strategie care ar putea sa asigure supravietuirea si ducerea la bun sfarsit a misiunii, in 剣術 [Kenjutsu/arta martiala anterioara perioadei Meiji] , suplimentar acestor doua aspecte tocmai mentionate apare si notiunea de onoare.

In esenta sa 剣術 [Kenjutsu] indiferent de [Ryu/scoala] la care ne raportam se bazeaza pe un Cod de Onoare al familiei in cadrul careia se studiaza.

Poate unul dintre cele mai cunoscute texte este 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki] insa acest subiect nu face obiectul articolului de fata.

Inceputul perioadei Meiji marcheaza o schimbare de atitudine in practica artelor martiale japoneze ceea ce le determina pe acestea sa gliseze dinspre 術 [Jutsu/tehnica] spre 道 [Do/cale spirituala].

Acum idelile din texte precum 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki] sunt completate de noi concepte care vizeaza 武士道 [Bushido / Calea Samuraiului].

In momentul in care intra in discutie ideea de道 [Do/cale spirituala] nu se mai pune problema unor tehnici care isi au ca scop asigurarea supravietuirii ci despre un set de practici care are menirea sa dezvolte si sa modeleze spiritul practicantului.

In acest sens intalnim o schimbare de paradigma prin alterarea si inlocuirea scopului principal al fenomenului.

Daca prin aplicarea tehnicii nu mai este vizat oponentul ca dusman, ci tocmai propriul sine al practicantului, modul in care este inteles conceptul de arta trebuie sa isi gaseasca noi fundamente.

Fiind vorba despre o lupta cu sinele scopul fiind autoperfectionarea, factorii externi devin aspecte secundare care se pot lua in calcul insa de care nu depinde scopul.

Mai exact lupta cu sinele trebuie sa se duca atat pe un plan mental cat si pe un plan fizic.

Pe palierul spiritual, asa cum am afirmat si cu alte ocazii, trebuie sa se aiba in vedere faptul ca in orice 試合 [shiai/meci] lupta trebuie dusa cu onoare, in cazul unei infrangeri sa se arate demnitate iar in cazul unei victorii trebuie sa se dea dovada de modestie.

In [Do/cale spirituala], este absolut fundamental ca fiecare practicant inainte sa se ghideze dupa aceasta idee si sa se autoevalueze in raport cu aceste trei principii.

Incercarea pacalirii oponentului prin trucuri sau prin strategii necinstite dovedeste un caracter slab.

In acest sens, in 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu] o priza pe shinai care protejeaza antebratul si care il impiedica pe adversar sa puncteze este o dovada a unei clare lipse de onoare.

Asa cum in lupta cu o sabie exista zone deschise care permit punctarea sau apararea lor in functie de un set de abilitati deprinse prin antrenament, la fel si in lupta cu doua sabii acest lucru trebuie sa se pastreze.

Una este sa lupti si sa castigi pe baza unei strategii intelepte si pe baza unor capacitati iesite din comun si alta este sa lupti necinstit prin impiedicarea sau deziluzionarea adversarului.

Daca 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu] este folosit intr-un mod necinstit atunci cel care recurge la acest lucru prin atitudinea sa invariabil nu se mai poate pozitiona in [Do/cale spirituala], motiv pentru care cel mai bine ar fi ca practicantul in cauza sa renunte la practicarea 剣道 [Kendo] cel putin pana cand este capabil sa inteleaga principiile pe care este fundamentata aceasta arta martiala.

Atunci cand vorbim despre [Do], rezultatul concursului in termeni de victorie sau infrangere nu este important.

Importanta este atitudinea aratata in timpul confruntarii, experienta in sine, pregatirea anterioara concursului si concluziile care se pot extrage.

Ca si in cazul unui 剣道 [Kendo] clasic 一刀流 [Itto-Ryu] si in 二刀流 [Nito-Ryu] principiile fundamentale sunt aceleasi: onoare, demnitate, modestie.

Practicarea 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu] intr-un mod necinstit pentru a putea obtine un avantaj competitional este complet lipsita de sens.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

試合 [shiai] se poate traduce prin “meci”, insa, adevarata semnificatie a termenului este mult mai complexa, acest aspect reiesind din alaturarea celor doua ideograme care formeaza cuvantul, si anume “incercare” si “intalnire”.

Ideea de 試合 [shiai] chiar daca la limita implica 捨てる [suteru/vb. a arunca] – sacrificiul, prin pozitionarea sa in principal in [Do/forma etica a artelor martiale ulterioare Epocii Meiji, bazata pe dezvoltarea sinelui] si nu in [Jutsu/forma martiala care are drept scop distrugerea inamicului], este o notiune oarecum ferita de finalitatea violenta pe care o presupune 対決[taiketsu] ca principiu al confruntarii.

Aici, 捨てる [suteru/vb. a arunca] reprezinta o inversiune a sensului general al termenului, in care practicantul isi poate asuma intr-un anumit moment al meciului intr-o oarecare masura un factor personal de risc pentru a se detasa tehnic fata de oponentul sau, inversiunea constand tocmai in ideea in care sacrificiul despre care am vorbit este unul de sine si nu unul la care este supus adversarul.

Drept urmare, sensul oricarei competitii este 試す [vb. tamesu], adica testarea propriilor abilitati tehnice in raport cu un oponent si avand ca referinta un set de reguli acceptate.

In 合う [au/vb. a intalni], nu mai este vorba doar despre un efort individual raportat la apropierea fata de niste limite personale prin autodepasire constanta, ci este vorba despre posibilitatea iesirii in spatiul public care aduce cu sine vizibilul, unde, 見える [mieru/vb.], inseamna a vedea si in aceeasi timp a fi vazut de catre ceilalti.

試合 [meciul] devine 対話 [taiwa/conversatie], devine dialog generator al dezbaterii, lupta in sine fiind redusa la sinteza argumentelor tehnice moderate de catre arbitri.

In 試合 [shiai], tehnica [waza] reprezinta norma gramaticala a lui 対話 [taiwa], dialogul fiind raspunsul provocarii depasirii sferei personale pe care am amintit-o mai sus.

攻める [seme/vb. a ataca] ca intruziune si in acelasi timp ca atitudine initiatoare de gest, in 武道 [Budo] este inceputul lui 対話 [taiwa/dialog] fara de care nu poate exista 合う [au].

In acelasi mod, 合ったことがある [apropierea generatoare de experienta] a 対話 [taiwa/conversatiei] este posibila prin 攻める [seme/vb. a prelua initiativa].

In interiorul acestei sfere a definitiei, ideea de 試合 [shiai] ca pozitionare diametral opusa celei de 対決 [taiketsu/confruntare], nu implica anihilarea adversarului, ci realizarea unui canal de comunicare cu oponentul ca urmare a oportunitatii generata de posibilitatea 合う [vb. a intalni] cu ocazia meciului.

Ideea comunicarii prin intermediul luptei apare si in sintagma 交剣知愛 [ko ken chi ai] care inseamna sa iti faci noi prieteni in urma incrucisarii sabiilor.

O alta idee pe care am intalnit-o in Japonia, pe care o apreciez si pe care incerc sa o aplic de fiecare data, este aceea conform careia 稽古 [keiko/antrenamentul sub nenumaratele sale forme] trebuie sa fie nu doar o oportunitate de autoperfectionare in [Do/calea spirituala], ci in primul rand o experienta pe care, desi irepetabila, vrei sa o retraiesti alaturi de partenerii grupului de studiu cu care ai avut ocazia sa interactionezi.

Drept urmare, consider ca un grup serios de studiu este acela care incurajeaza practicarea unui Kendo bazat pe valori autentice.

Orice abatere de la valorile etice si orice alunecare pe panta violentei si a orgoliilor absurde conduce mai devreme sau mai tarziu catre distrugerea principiilor care stau la baza unei societati civilizate.

Pe baza celor mentionate pana acum, consider ca adevaratul spirit al unei competitii se gaseste in respectul aratat oponentului, aspect cel mai bine sintetizat prin 名誉尊厳謙遜 [meiyo/onoare, songen/demnitate, kenson/modestie].

Aceasta sintagma inseamna ca in orice imprejurare trebuie sa lupti cu onoare, in cazul in care pierzi trebuie sa dai dovada de demnitate, iar atunci cand castigi trebuie sa arati modestie.

Consider ca 名誉尊厳謙遜 [meiyo songen kenson] este una dintre cele mai importante idei specifice 武道 [Budo]-ului contemporan.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Inteles corect, 鍔迫り合い [Tsubazeriai] este un termen intalnit in Kendo care defineste nu o postura, nici un moment static din timpul confruntarii, ci o tehnica de lupta.

合い [ai, vb. a intalni] descrie o stare de moment aparuta in timpul duelului, in care sabiile oponentilor se afla in contact reciproc cu [tsuba] – piesa de forma circulara situata intre [tsuka, zona de prindere a sabiei] si [ha, lama].

鍔迫り [Tsubazeri] implica intelegerea faptului ca nu este vorba despre o impingere sau despre o postura statica, ci despre un moment al luptei in care oponentii sunt foarte apropiati unul de celalalt.

Drept urmare, 鍔迫り合い [Tsubazeriai] implica o apropiere iminenta descrisa prin 迫る[semaru, vb. a se apropia] care permite controlarea spatiului de lupta cat si capacitatea de a lansa ofensiva.

Aceasta tehnica este o etapa dintr-o succesiune de pasi a caror finalitate se gaseste intr-un atac deciziv asupra oponentului ca urmare a unei deschideri aparute in apararea acestuia.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Pe parcursul mai multor ani am discutat cu diversi practicanti de Kendo si Iaido despre necesitatea studiului individual si am ajuns la concluzia ca este nevoie sa se faca o distinctie clara la un nivel axiologic al termenilor, ceea ce conduce catre diferentierea esentei fiecarei notiuni utilizate.

Pentru ca este evident faptul ca nu poti invata ceva prin simpla lecturare a unei carti sau prin vizionarea unui DVD, textul de fata este menit sa explice punctele principale referitoare la capacitatea de a dezvolta independent abilitati de invatare.

Notiunea de 独学 [Dokugaku] se poate traduce din limba japoneza prin “studiu individual”, insa daca am alege aceasta prima formula am putea cu usurinta sa confundam termenul cu cel de 自習 [Jishu], care la randul sau perceput intr-un context comun are un inteles aproape similar.

Pentru a nu incurca sensul celor doua notiuni apropiate, trebuie sa il delimitam pe cel de-al doilea prin faptul ca 習う [narau, vb. a invata] presupune o cunoastere anterioara care, prin sine, face posibil “” [studiul individual], sub forma repetarii si perfectionarii prin 練習する [renshu, vb. a exersa].

Cel mai apropiat sens in limba romana al lui 独学 [Dokugaku] ar putea sa fie acela de “cunoastere obtinuta de unul singur”.

In mod esential, pentru ca 勉強 [invatarea] sa poata avea loc, trebuie sa se depaseasca spatiul definit de 見る [miru, vizionare a unui lucru] si sa se ajunga in cel al lui 見える [mieru] ca spatiu al vizibilului.

Aici perceptia vizibilului provine din verbul 見取る [mitoru], gandit pe de o parte ca “ceva ce se ofera in vizibil” si, pe de alta parte prin capacitatea de a intra in posesia lucrului pe care il vezi ca apropriere.

Drept urmare, nu este vorba despre o posesie pasiv-fotografica de tipul verbului 撮る [toru, vb. a fotografia], ci despre o intrare in posesie intr-un mod activ prin “取る” [toru, vb. a obtine] ca insusire inteleasa.

In baza acestui demers, sfera pasiva a lui 受動的 [judoteki] poate sa faciliteze deschiderea drumului catre 目的 [mokuteki, scop], prin [gaku], adica prin studiu.

Insa, in acest punct, pentru ca folosim argumentul existentei deschiderii, nu mai este vorba doar despre simpla raportare la ideea de  [gaku] tradusa ca “invatatura”, ci despre o notiune infinit mai ampla, cea de 学問的 [gakumonteki] care presupune in acelasi timp posibilitatea studiului prin aparitia contextului favorabil invataturii.

Aceasta idee exista ca traiectorie liniara potentiata de [mon, intrebare] care conduce catre descoperirea aspectelor noi si implicit care permite aprofundarea cercetarii.

Desi notiunea de 学問的 [gakumonteki] este greu de tradus in limba romana printr-un singur cuvant, ea implica existenta unei tinte dincolo de o anumita limita, tinta inspre care se orienteaza aparitia posibilitatii unei intrebari, urmand ca raspunsul sa rezulte in urma intreprinderii unei succesiuni de pasi organizati intr-un sens empiric cauzat pe cale de consecinta de lipsa unor proceduri metodologice.

Din punctul meu de vedere, pe baza celor scrise mai sus, 独学 [Dokugaku] reprezinta un fenomen care poate sa implice intr-un anumit moment si obtinerea invataturii din carti, DVD-uri sau de pe Internet.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Fiecare lucru are ritmul sau propriu.

Chiar daca in Kendo, sabia de bambus este echivalentul sabiei metalice, din toate punctele de vedere ritmul de utilizare a celor doua arme este total diferit.

De aceea, ori ca vorbim despre shinai, ori despre iaito, ambele trebuie utilizate in ritmul lor propriu.
Autenticitatea oricarei tehnici rezida in intelegerea si pastrarea ritmului corect.

Orice confuzie in acest punct duce catre practicarea eronata a tehnicii.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Transmiterea directa

Posted: March 14, 2017 in Romana
Tags: , ,

守破離 [shu ha ri] este un concept japonez intalnit in tot ceea ce inseamna arta bazata pe ideea transmiterii directe dinspre maestru catre discipol.

Drept urmare, este un concept regasit atat in Iaido cat si in Kendo.

– “shu”este partea principala a verbului 守る [ mamoru ] care se traduce prin “a apara” sau “a proteja”;

in acest caz notiunea se refera atat la copierea maestrului cat si la preluarea integrala a modului in care acesta isi practica arta.

– “ha” este partea principala a verbului 破る [ yaburu ] care in contextul de fata se poate traduce ca “a se desprinde”;

in acest punct elevul adapreaza cunostintele pe care si le-a insusit in urma primirii invataturii din partea maestrului.

– “ri ” provine din verbul 離れる [ hanareru ] care se poate traduce ca  “a se separa”.

ultima parte a notiunii se refera la momentul in care elevul creeaza un stil nou, absolut propriu, in care se reflecta in totalitate personalitatea sa.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.