Posts Tagged ‘剣道’

In functie de nivelul fiecarui practicant, exista seturi diferite de 目的 [obiective] care se pot atinge prin 武術の稽古 [antrenamentul martial].

Insa, dincolo de asta, in majoritatea cazurilor, exista cateva aspecte fundamentale specifice modului in care trebuie abordat un  正しい剣道 [Kendo corect].

Primul dintre acestea este [rei].

[rei] in limba japoneza inseamna in aceeasi masura “maniere/eticheta” cat si “salut ceremonios”, insa modul in care trebuie executat se apropie oarecum de semnificatia temenului 感謝 [kansha/apreciere]. Din acest motiv trebuie exprimat cu sinceritate.

In acest sens, gestul salutului nu este simpla miscare sau flux mecanic, ci “dialog recunoscator” prin care comunici cu cel din fata ta.

Cultura asiatica fiind puternic influentata de valorile filosofiei 儒道 [Confucianiste], este din foarte multe puncte de vedere tributara cultului stramosilor si pe cale de consecinta valorilor fundamentale ale familiei.

Acest lucru in Japonia, de-a lungul secolelor, s-a suprapus cu ideile religiei 神道 [Shinto] si cu cele 仏教 [Buddhiste].

Drept urmare, in toata sfera artelor martiale traditionale patronate de 神道 [Shinto], 正面に礼 [Shomennirei] indrepatat catre 神棚 [Kamidana/zona altarului] unde salasluieste お神様 [Zeitatea] care vegheaza asupra sigurantei 道場 [Dojo-ului], este cea mai importanta forma de salut cu care incepe si cu care se termina 稽古 [keiko/practica].

Urmatorul salut este adresat profesorului prin 先生に礼 [senseinirei] cu scopul de a exprima gratitudinea fata de amabilitatea acestuia de a transmite cunostintele sale elevilor.

Sensul cu care se executa acest salut este apropiat de cel al conceptului de お願いします[onegaishimasu], termen extrem de greu de tradus in limba romana fara a ii altera semnificatia, notiune care insa implica atat rugamintea de a primi invatatura cat si recunoasterea autoritatii profesorului.

Ultimul salut, お互いに礼 [otagainirei] este adresat colegilor.

Si in acest caz trebuie avut in minte sentimentul de お願いします[onegaishimasu], numai ca de aceasta data sensul expresiei cuprinde rugamintea de a exersa impreuna.

Cineva care intelege cu adevarat si isi aproprie semnificatia [rei/etichetei] in 道場 [Dojo-ului], din start nu are cum sa aiba o atitudine negativa in timpul antrenamentului pentru ca aceasta ar intra in contradictoriu cu o stare de fapt asumata.

Tot rationamentul de pana acum conduce catre un al doilea aspect fundamental din 剣道 [Kendo] si anume 自制 [jisei/stapanirea de sine].

In momentul in care 稽古 [keiko/antrenamentul] este guvernat de [rei/eticheta], in 道場 [Dojo] relatiile interumane decurg in mod natural, motiv pentru care nimeni nu incearca sa isi demonstreze superioritatea tehnica printr-o atitudine aroganta sau violenta, simpla existenta a unui comportament necivilizat pozitionand subiectul intr-o exterioritate definita de 無礼 [burei/lipsa civilizatiei].

Competititivatea aflata sub imperiul notiunii de お願いします[onegaishimasu], se manifestarea prin doua aspecte distincte, si anume 地稽古 [jigeiko/forma de antrenament tehnic] si 試合 [shiai/meciul].

In primul caz, 地稽古 [jigeiko] are loc sub forma unei practici constructive in care 後輩 [kohai/gradul mic] poate evolua multumita atentiei pe care o primeste de la 先輩 [senpai/gradul avansat], acesta din urma fiind dator printr-o atitudine deschisa sa protejeze, sa indrume si sa ajute.

In cel de-al doilea caz, ideea de 試合 [shiai/meciul] trebuie sa se suprapuna in mare parte cu cea a 自制 [jisei/stapanirii de sine] pentru ca adevaratul sens al 剣道 [Kendo-ului] este acela de a fortifica spiritul prin antrenament.

Drept urmare, miza reala nu este aceea a obtinerii unei medalii, ci aceea de a castiga asupra propriului sine.

Pentru a putea controla acest aspect, victoria trebuie sa fie egala infrangerii. Victoria egala infrangerii nu inseamna tratatea confruntarii dintr-o stare pasiva, ci detasarea de obiectivul victoriei, scopul confruntarii fiind acela de a demonstra in afara propriului 道場 [dojo] o forma corecta de 剣道 [Kendo].

Prin practicarea unei forme corecte se depaseste nu doar un prag al esteticii tehnice ci se si poate obtine victoria ca factor secundar al unui parcurs corect.

In aceasta lumina, castigarea unui meci, nemaifiind un scop in sine, devine simbolul unei etape depasite.

Consider ca pierderea stapanirii de sine atat in timpul antrenamentelor obisnuite cat si in timpul competitiilor, fapt evidentiat de practicarea unui 剣道 [Kendo] dezordonat si violent, nu inseamna decat indepartarea de [rei/curtoazie] si implicit de adevarata natura a artei martiale.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Am avut ocazia sa aud de nenumarate ori in afara Japoniei spunandu-se despre 剣道 [Kendo] ca este un sport de contact, ceea ce ar justifica in interiorul sau un anumit grad de violenta.

Nu am fost niciodata de acord cu acest tip de mentalitate si nu pot sa o sustin indifernt de perspectiva din care as privi lucrurile, mai ales datorita faptului ca foarte multi dintre cei care isi exteriorizau aceasta opinie in majoritatea situatiilor nu faceau o foarte clara distinctie intre conceptul violentei fundamentale si cel al utilizarii fortei in sensul propriu al ustensilitatii sale.

In esenta, consider ca o atitudine violenta este apanajul oamenilor frustrati care in lipsa capacitatii de a isi gestiona suficient de bine emotiile incearca sa gaseasca supape in diferite zone de activitati.

Evident ca intr-o lume libera in care fiecare face ce vrea cu timpul si cu banii lui, acest aspect nu deranjeaza, in ipoteza in care exista un palier echivalent de comunicare.

De asemenea, nu consider ca fiind o problema momentul in care niste adulti, de buna voie, experimenteaza un anumit tip de antrenament  asumat.

Problema reala apare atunci cand practicantii obisnuiti ai unui 道場 [dojo] devin victimele violentei si, mai mult decat atat, atunci cand indivizi violenti incearca modificarea modului de gandire al unui practicant obisnuit prin inducerea unui set valori bazate pe modele sau argumente de autoritate violente.

Faptul ca la cine stie ce club exista un profesor violent in fata caruia nu rezista nimeni in picioare, sau faptul ca in cine stie ce context, la cine stie ce stagiu un profesor faimos a demonstrat o tehnica mai in forta decat se executa in mod normal, pentru un om echilibrat, toate aceste lucruri sunt lipsite de importanta.

De aceea accentuez faptul ca intr-o lume normala, intr-un 道場 [dojo] in care se cultiva echilibrul mental si fizic al practicantilor, nu trebuie sa se incurajeze sub nicio forma violenta.

La origini, 剣術 [Kenjutsu] este o disciplina martiala in care latura tehnicului predomina sub forma totalitatii notiunii stiintifice.

Din acest motiv filosofia disciplinei este orientata catre modalitatile cele mai eficiente prin care s-ar putea realiza dominarea, invingerea si intr-o ultima faza anihilarea [teki/inamicului].

Insa, in 剣道 [Kendo], fundamentat pe [Do] – deci pe o latura morala – problema invingerii [teki/inamicului] in sensul descris mai sus pur si simplu nu exista.

Aici, [teki/inamicul] isi pierde esenta semnatica devenind 相手 [aite].

相手 [aite] inseamna in aceeasi masura partener cat si oponent, in sensul in care, in cea de-a doua interpretare a termenului, reprezinta doar un aspect secundar si exclusiv competitional care poate sa intervina sau nu in timpul perioadei de studiu, in general latura competitionala tinzand sa aiba o pondere mai mare in adolescenta sau tinerete, ea diminuandu-se odata cu inaintarea in varsta a practicantilor.

Drept urmare, adevaratul sens al 剣道 [Kendo-ului] nu este distrugerea unui oponent intr-un concurs, nici terorizarea colegilor de antrenament prin etalarea unei atitudini superioare, ci invingerea si stapanirea sinelui.

In aceasta lumina, din punctul meu de vedere, in perioada adulta, raportul intre [chikara/forta] si [waza/tehnica] trebuie sa fie sensibil dezechilibrat, cu valori situate undeva intre 20-30% forta si 70-80% tehnica.

Daca se poate pastra aceasta proportie, indiferent daca odata cu trecerea anilor corpul slabeste si nu mai raspunde atat de bine provocarilor de natura fizica, multumita superioritatii tehnice dobandite, chiar si la varste foarte inaintate practicantii se pot bucura de beneficiile 剣道 [Kendo-ului].

Insa, in cazul in care accentul pica pe partea fizica si practicantul face exces de abilitatile sale atletice pe o perioada indelungata, exista o posibilitate ridicata de aparitie a accidentelor, ceea ce ar putea conduce in final catre indepartarea aproape totala de sfera activitatilor fizice.

Consider ca o abordare matura, bazata pe 平衡 [heiko/echilibru], poate sa ofere practicantului o experienta placuta pe parcursul mai multor ani chiar si dupa momentul in care s-a decis retragerea din zona competitionala.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Recent am observat ca pe masura ce au trecut anii, modul in care practic 剣道 [Kendo] s-a deformat din ce in ce mai mult.

Acceptiunea data aici notiunii de 変形 [Henkei/deformare] este aceea care ar putea sa cuprinda in esenta sa alterarea sensului original 意味[Imi] al subiectului si nu simpla modificare a [Katachi/formei].

Deformarea presupune sa te indepartezi de o forma a autenticitatii in favoarea subiectivului, intr-un mod in care sinele transcende propria existentialitate.

Referitor la 成年剣 [Seinenken/Kendo matur], deformarea ca definitie expusa anterior, poate sa fie inteleasa drept o alterare a tehnicii in functie de parametrii propriului mod de gandire.

Daca la inceput toti practicam acelasi set de tehnici, pe masura ce intelegem originile artei si ne apropiem de sensul lor autentic si datorita personalitatii noastre reflectata in modul original de a dialoga cu exterioritatea, perceptia asupra ideii de 剣道 [Kendo] cat si modul de executie  incep sa se modifice avand drept reper specificitatea.

In acest caz, modificarea nu reprezinta apropierea de o finalitate atribuita unor termeni estetici, aspect incarcat de o subiectivitate mult prea mare de altfel, ci este un pas intermediar mai mult sau mai putin apropiat de momentul in care a avut loc initierea, pas care insa este inca destul de indreptat fata de etapa maturitatii.

Daca acest aspect se suprapune peste fundamente suficient de stabile insusite intr-o faza initiala a studiului, stiind ca o mare parte din procesul de invatare este bazat nu doar pe intelegere cat mai ales pe repetitie, atunci se poate trece oarecum usor de la un 剣道 [Kendo] competitional descris de rapiditatea deciziilor si miscarilor catre unul mult mai tehnic in care actiunile isi gasesc optimul finalitatii multumita experientei acumultate pana in acel punct.

Odata ajuns in aceasta zona, nu mai este suficient sa castigi meciurile la care participi, ci devine important sa castigi intr-un mod incarcat de nuante estetice deosebite, ceea ce presupune o detasara completa fata de ideea de oponent.

変形 [Henkei/deformarea ca particularizare] nu reprezinta in niciun caz echivalentul transformarii si cu atat mai putin al modificarii.

Avand trei paliere diferite, atat conceptual cat si ca mod de succesiune, putem spune ca modificarea este specifica unui context individual, particularizarea tine de un fundament personal iar deformarea exprima esenta caracterului practicantului.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

O zicala veche japoneza spune ca un 居合道 [Iaido] practicat corect face 剣術 [Kenjutsu] sa fie lipsit de sens.

Evident ca exista o nota de subiectivitate in aceasta afirmatie, insa in ciuda acestui fapt, ideea de baza este valabila.

Daca privim catre Japonia si daca ne aplecam asupra modului in care arta martiala a influentat istoria acestei tari, este lesne de inteles atasamentul locuitorilor Tarii Soarelui Rasare fata de stralucirea otelului rece al sabiilor.

Oricum ai incerca sa analizezi acest lucru, pe toate palierele – atat social, religios cat si moral – se va ajunge la o singura concluzie, si anume aceea conform careia [katana/sabia] reprezinta 武士魂 [sufletul samuraiului].

Privind dintr-o perspectiva istorica si, mai exact din punctul de vedere al vechimii, fara niciun fel de greseala 剣術 [Kenjutsu] este sursa din care ulterior au aparut atat 居合道 [Iaido] cat si 剣道 [Kendo].

Nu mi-am propus si nici nu are rost sa detaliem aici multitudinea de diferente dintre cele trei stiluri, nefiind aceasta miza textului de fata, ci o sa punctam doar caracteristicile de baza ale acestora.

剣術 [Kenjutsu] este un termen general, care include toate scolile traditionale de sabie, anterioare Perioadei Meiji.
In general, practicantii acestor scoli studiaza tehnici de lupta care isi au ca obiect supravietuirea in ipoteza participarii intr-o lupta care are loc pe campul de batalie impotriva unui adversar echipat cu armura si inarmat cu [yumi/arcul japonez], [yari/sulita], 太刀 [tachi/sabie] sau orice alta arma existenta in panoplia acelor vremuri.

Insa, intr-un mod fundamental, vorbim despre tehnici specifice campului de lupta puse in scena intr-un anumit context strategic specific epocii.

Pentru ca perioada Shogunilor Tokugawa este cunoscuta drept una a pacii, necesitatea practicarii tehnicilor de lupta mentionate mai sus scade.
In mod treptat, se renunta la studiul procedeelor care implicau armuri si lupte pe cai, in favoarea celor menite sa dezvolte, nu ca inainte – abilitati de supravietuire in batatlie, ci in mod particular spiritul practicantului.

Simplificand foarte mult tot parcursul, incepand cu Epoca Tokugawa si continuand cu precadere in Perioada Edo, accentul artelor martiale japoneze gliseaza dinspre [Jutsu/tehnica] catre [Do/cale spirituala].

Drept urmare, pe o perioada de cateva sute de ani, conducatorii scolilor principale isi adapteaza continuturile si metodologia predarii noilor realitati sociale.

Poate mai mult ca niciodata, in aceasta perioada iese in evidenta legatura spirituala dintre sabie si posesorul ei, prin reglementarea codurilor de conduita sociala.
Dintre acestea, poate cel mai cunoscut este 武士道 [Bushido/Codul Samurailor].

Desi de factura oarecum recenta fata de alte lucrari, 武士道 [Bushido/Codul Samurailor] se bazeaza pe texte mult mai vechi, asa cum este cazul colectiei 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki].

Acum, cand statutul samuraiului este echivalantul ideii de onoarea, tehnicile de manuirea a sabiei vin sa sustina aceast fapt.
Drept urmare, sunt selectate acele procedee care se pot utiliza in timpul duelurilor – care de multe ori aveau loc pe strazi in interiorul oraselor, in curtile locuintelor private sau chiar in interiorul palatelor sau diferitelor resedinte ale clasei razboinice.

Pe acest fond social bazat pe onoare si moralitate, infloresc si capata amploare nenumarate scoli noi si stiluri de 居合道 [Iaido].

Fata de 剣術 [Kenjutsu] care implica asa cum spuneam o lupta greoaie dusa pe campul de batalie, miza declarata a 居合道 [Iaido] era obtinerea victoriei asupra adversarului dupa prima lovitura.

居合道 [Iaido] devine echivalent cu invingerea adversarului concomitent cu tragerea sabiei din teaca, in urma victoriei lama urmand sa fie reintrodusa in lacasul sau.

Din aceasta perspectiva vorbim de un nivel al preciziei fara precedent, nivel imposibil de atins prin 剣術 [Kenjutsu], arta martiala menita sa raspunda altor tipuri de necesitati.

In principiu, diferenta de continut dintre cele doua discipline consta in faptul ca in primul caz, si anume in 居合道 [Iaido] este vorba in majoritatea situatiilor doar despre rezumarea la o singura tehnica, executata intr-un mod absolut precis, executie in interiorul careia nu exista loc pentru erori, motiv pentru care finalitatea sa culmineaza cu victoria asupra oponentului, iar in al doilea caz, cel al 剣術 [Kenjutsu] fiind vorba despre o insiruire de tehnici de atac, de blocaje, de eschive si de procedee de contra-atac, deci, de o modalitate de abordare a adversarului oarecum asemanatoare cu situatiile clasice intalnite si in alte stiluri de lupta non-japoneze.

Desi pe un palier superficial este oarecum tentant sa faci o comparatie intre cele doua discipline, axiologic este gresit sa se faca acest lucru atat din punctul de vedere al metodei cat si din punctul de vedere al procedurilor utilizate, pentru ca in unul dintre cazuri, respectiv in 居合道 [Iaido] este vorba exclusiv despre un set de tehnici care apar in momentul de inceput al luptei si care aplicate eficient fac ca acest moment sa coincida cu cel de sfarsit, iar in celalalt caz, respectiv in 剣術 [Kenjutsu] unde nu vorbim exclusiv despre lupta in armura, sunt tratate problemele luptei din momentul in care lama a fost scoasa efectiv din teaca, gest care se continua asa cum tocmai am spus prin atacuri si contra-atacuri succesive.

In cazul acestor doua discipline- metodologic – vorbim despre tehnici care urmeaza una in continuarea celeilalte.
Daca istoric 居合道 [Iaido] apare ulterior 剣術 [Kenjutsu], din perspectiva succesiunii tehnicii, 剣術 [Kenjutsu] este posibil doar dupa 居合道 [Iaido] , sau mai bine spus este posibil doar atunci cand 居合道 [Iaido] nu a fost utilizat la capacitatea sa maxima.

Avand drept reper idei bazate pe onoare si dreptate si in aceeasi masura vorbind despre o perioada de pace care a durat cateva sute de ani, in timp, violenta tehnicilor de lupta din 剣術 [Kenjutsu] s-a dovedit inutila motiv pentru care a fost inlocuta initial de miscari mult mai elegante si suple, specifice 居合道 [Iaido], urmand int-un alt punct al istoriei sa fim martorii aparitiei unei noi discipline, de aceasta data care sa includa si o latura competitionala, si anume, 剣道 [Kendo/Calea Sabiei].

Bazat pe o doctrina traditionala, cea cuprinsa in sfera 剣術 [Kenjutsu], in prezent 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] implica in primul rand aspecte de ordin moral dupa care intr-un plan secund aspecte menite castigarii luptei.

Fata de scolile vechi de 剣術 [Kenjutsu] unde antrenamentele si spiritul luptei tinea de supravietuire si unde maestrii si practicantii in aceeasi masura se ghidau dupa sintagma 明日がない [Ashitaganai/ziua de maine nu exista], in prezent 剣道 [Kendo] este perceput pe baza ipotezei construirii pentru viitor.

In acest sens, in 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] este important sa castigi in primul rand asupra sinelui, iar intr-o etapa urmatoare sa te gandesti la o metoda prin care ai putea sa iti domini adversarul.

Sa incerci sa combini cele doua moduri de gandire, sau mai mult, sa incerci sa abordezi o competitie de 剣道 [Kendo]  incercand sa aplici in lupta principiile distructive specifice 剣術 [Kenjutsu], reflecta totala incapacitatea de intelegere a diferentei dintre filosofia celor doua discipline martiale.

In esenta sa, 剣道 [Kendo] nu este menit sa asigure supravietuirea in cazul unei agresiuni, ci urmareste formarea si dezvoltarea spiritului practicantului.
In aceasta lumina, castigarea unui meci prin solutii necinstite, prin ranirea oponentului sau prin incercarea pacalirii arbitrilor nu isi gaseste sensul.

Un 剣道 [Kendo] exersat in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament] intr-o maniera autentica este menit sa pregateasca practicantul sa faca fata mai usor problemelor intalnite in viata cotidiana.

Acest lucru este posibil prin urmatoarele aspecte exersate in timpul antrenamentului:

間合い [Maai/zona de intalnire] – se refera la distanta pe care o au cei doi oponenti intre ei.
In principiu aceasta distanta trebuie sa fie mare si mica in acelasi timp si, in aceeasi masura sa permita punctarea oponentului fara ca acesta sa fie capabil sa inscrie propriul punct.

Mare si mic in acelasi timp inseamna ca pentru cel care o aplica trebuie sa fie mica – adica sa aiba acces facil la oponent, iar pentru acesta din urma trebuie sa fie mare, ceea ce il pune in imposibilitatea de a-si lansa propriul atac.
In acest sens, distanta reala dintre cei doi adversari poate sa fie: mica, medie sau mare.

Gestionarea unui 間合い [Maai/zona de intalnire] corect in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament], isi gaseste aplicare in viata cotidiana prin capacitatea de a gestiona un set de relatii sociale.
In acest sens, practicantul de 剣道 [Kendo] in functie de stimulii din mediu, in functie de partenerul de dialog sau in functie de situatia cu care se confrunta, este capabil sa pastreze o distanta mai mica sau mai mare, sa empatizeze mai mult sau mai putin, etc..

攻め [Seme/ initiativa atacului] – fata de alte arte martiale care sunt predate intr-o maniera defensiva, esenta 剣道 [Kendo] sta in capacitatea de a lansa un atac decisiv asupra oponentului.
Drept urmare 剣道 [Kendo] isi gaseste echivalentul in capacitatea de a proiecta si de a executa un atac corect si eficient.

Prin exersarea unui 攻め [Seme/ initiativa atacului] corect, in cotidian suntem capabili sa avem initiativa in luarea deciziilor noastre.
Drept urmare, initiativa lansarii unui atac asupra oponentului isi gaseste ecoul in capacitatea de a nu ramane pasivi la ceea ce se intampla in jurul nostru.

Ghidati de sentimentul onoarei si dreptatii, practicantii se implica in activitati utile societatii in care traiesc prin luarea initiativei, prin gestionarea unor situatii si resurse si prin aratarea determinarii necesare definitivarii lucrului inceput.

機会 [Kikai/oportunitate] se refera la alegerea momentului optim in care sa fie lansat atacul ca rezultat al lui 攻め [Seme/ initiativa atacului].

In viata de zi cu zi, aceasta reflecta capacitatea de a gestiona favorabil nu doar relatiile inter-umane, precum si capacitatea de a alege momentele cele mai bune in care care trebuie luate deciziile, in asa fel incat rezultatele sa aiba amploarea scontata.

Din acest punct de vedere, pe baza celor mentionate anterior, consider ca tranzitia dinspre [Jutsu/metoda] – notiune identica cu definitia caii razboiului, catre [Do/Cale spirituala], vine ca raspuns la provocarile evolutive cu care s-a confruntat societatea si cu care inca se confrunta in contemporan.

Drept urmare, asa cum am afirmat si in alte texte publicate pe acest blog, unul dintre motivele pentru care practicam arte martiale astazi, isi gaseste rationamentul in atingerea unei maturitati spirituale care ne permite sa ne ghidam in viata dupa concepte de tipul: onoarei, demnitatii si modestiei.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

幽玄無しでは居合道の本体がありません。
昔から今まで日本武道の中で幽玄は一番大切なところだと思ういます。

the content of this blog do not replace the dojo training.
complete or partial reproduction of the information and images, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.

基本的で正しい切り方は一つだけですけど先生達が自分のやり方は千差万別です。

the content of this blog do not replace the dojo training.
complete or partial reproduction of the information and images, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.

学校時代の後で会社員生活は難しいですから、大抵剣道と居合道のために時間がありません。

勿論、時々、会社の中で色々なサークルがある、でも、これはそうではありません。
この場合に応じて、家の中で一人稽古が大切な事になります。

これによれば今から私の練習紹介します。このトレーニングは特に素振りします。

月曜日から金曜日まで、朝稽古に20分ぐらいやります。
その時正座で竹刀と木刀で500と700回素振りします。
夜でもう一度20分素振りします。

週末に同じトレーニングですけど、その時に練習の時間は少し長いです。
大抵朝練で20分間700と1000回素振りします其れから20分間ジム自転車を乗ります。

夕べの時40分ぐらい1000回も居合刀で素振りします。

今度そのトレーニングの絵と説明文を紹介します。
悪いですけど今その部分じゃありません。

the content of this blog do not replace the dojo training.
complete or partial reproduction of the information and images, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.