Posts Tagged ‘武道’

Am afirmat si cu alte ocazii si reiau acest aspect si acum, repetand faptul ca in 剣道 [Kendo-ul] modern/competitional nu exista aspecte mistice.

Din acest motiv, [waza/tehnica] nu este invaluita in cine stie ce mistere, pe care le poti intelege prin practici ascetice, sau ca urmare a unor experiente transcendentale.

Desi arta japoneza a sabiei isi gaseste esenta in religia 神道 [Shinto] cu care si in prezent este in stransa legatura, si chiar daca ulterior a ajuns sa se extinda si in 禅宗 [Zen Shu/Budhismul Zen], cei mai multi dintre practicanti nu cauta prin Kendo sa obtina 悟り [Satori/Iluminarea].

Chiar daca s-ar cauta atingerea acestei etape in evolutia spirituala, ea nefiind apanajul 武道 [Budo/artei martiale], nu presupune in mod obligatoriu experienta mistica specifica anumitor secte religioase.

Insa, cum 悟り [Satori/Iluminarea] este ceva spontan, nu este exclus ca sa se poata atinge prin practica martiala chiar daca nu acesta este scopul antrenamentului de 剣道 [Kendo].

Din ceea ce am scris mai sus nu trebuie sa se inteleaga ideea conform careia pentru a practica 剣道 [Kendo] intr-un mod autentic este necesara apropierea de o anumita doctrina religioasa, ci doar faptul ca peste tot in Asia artele martiale s-au dezvoltat intr-o stransa legatura cu fenomenul religios.

Este cunoscut faptul ca, fundalul religios local si cadrul general al filosofiei bazate pe 儒教 [Jukyo/modelul Confucianist al relatiilor sociale] au influentat modul in care au aparut si s-au dezvoltat artele martiale.

In 剣道 [Kendo] acest aspect se face vizibil prin elemente ale etichetei sociale provenite din zona 神道 [Shinto] si prin exercitii de meditatie practicate la inceputul si la sfarsitul antrenamentului specifice  禅宗 [Zen Shu/Budhismului Zen].

Insa intr-un 剣道 [Kendo] comun, accesibil publicului larg, in care aspectele 神道 [Shinto] si cele 禅宗 [Zen Shu/Budhiste] sunt diminuate pana aproape de disparitia lor definitiva, 秘密がない [nu exista secrete].

La fel de adevarat este si faptul ca, strict intr-un sens tehnic, pentru desavarsirea unor miscari aparent simple sunt necesari multi ani de studiu.

Nu exista nici secrete si nici misticism pentru ca aceasta 武道 [arta martiala] de-a lungul veacurilor a fost disecata in toate directiile, incat in contemporan a devenit 科学 [kagaku/stiinta].

Paradoxul existentei sale consta in faptul ca in prezent, 剣道 [Kendo-ul] modern este in acelasi timp 芸術 [geijutsu/arta] cat si 科学 [kagaku/stiinta].

Este arta pentru ca se bazeaza pe un sistem al transmiterii autentice de la maestrul catre discipol, si este stiinta pentru ca include o metodologie de predare si de evaluare.

Totodata, dobandirea unui caracter stiintific i-a permis apropierea de domeniul sportiv, ceea ce a condus catre existenta unui regulament competitional, a unor parametrii tehnici de performanta si a arbitrajului.

[Do-ul] vine in completare, pentru a accentua latura dezvoltarii personale prin lupta cu propriul sine, in dorinta de autodepasire, inlocuind astfel necesitatea abordarii violente a武術 [bujutsu/disiplinelor martiale utilizate pe campurile de lupta].

Pe acest nou fond moral, este lipsit de importanta daca pierzi sau castigi intr-o competitie, atat timp cat stii ca in momentul respectiv ai dat dovada de 頑張っている [tot ceea ce ai avut mai bun].
Practicantii care se apropie mai mult de ideea exprimata prin [Do], au posibilitatea sa inteleaga intr-un sens mai profund latura spirituala a 剣道 [Kendo-ului] prin filosofia sa.

Pe de alta parte, cei care sunt atrasi mai mult de latura sportiva a fenomenului, pot face perfomanta in zona competitionala.

Indiferent insa de motivatia cu care intra fiecare in 道場 [dojo], onoarea este ceva ce tine de ADN-ul social.
Ea exista sau nu.

Tind sa cred ca e imposibil sa duci o viata de hot si sa practici in acelasi timp un 剣道 [Kendo] impecabil, pentru ca o viata cinstita se vede intr-un 剣道 [Kendo] cinstit, cum, o viata bazata pe corupție duce catre abordari “la limita” in meciuri, la antrenamente, etc.
Este aproape imposibil de imaginat un caz in care cineva sa stea nespalat ca un obicei si, sa aiba in acelasi timp echipamentul mentinut in conditii impecabile.

Mai mult de atat, dupa experienta japoneza am ajuns la concluzia ca nu exista, asa cum s-ar crede, un singur 剣道 [Kendo] 正しい [corect] sistematizat sub forma unui standard, ci o multitudine de “forme” de 剣道 [Kendo] influentate in cea mai mare parte de personalitatea celui care preda.

Insa, toate aceste forme care definesc sfera 剣道 [Kendo-ului] autentic nu permit in interiorul lor nicio urma de aroganta, fiind bazate pe transmiterea sincera a artei, pe un spirit de colaborare si ajutorare reciproca, in interiorul caruia cei avansati ii ajuta pe incepatori sa se dezvolte.

Intr-un 剣道 [Kendo] autentic, profesorul nu isi umileste elevul, nu il trateaza cu superioritate, nu il impiedica sa evolueze, il sustine si il incurajeaza, iar atunci cand simte ca nu mai are nimic de oferit, ii recomanda un alt profesor mai experimentat.

In acest context, o viziune prea radicală, de genul “stiu eu”, “restul sunt prosti” consider ca sta la baza dezacordului in general si, in Kendo in mod particular, motiv pentru care, din punctul meu de vedere, este bine sa fim diplomati de cate ori intalnim acest tip de gandire.

Incercarea practicarii unui 剣道 [Kendo] unic, nu doar ca este imposibila, ci si provoaca discrepante structurale in interiorul disciplinei.
Lipsa posibilitatii unicitatii nu exclude singularitatea si nici unitatea, in sensul in care vorbim despre o disciplina martiala unitara in cadrul careia singularitatea este data, asa cum am spus, de modul in care diferiti profesori executa aceeasi tehnica.

剣道 [Kendo-ul] japonez, bazat pe transmiterea directa de la maestru la discipol, este oarecum “inghitit” nemestecat, in primii zece de ani de studiu, neefiind atat de vizibila o latura a individualitatii exprimata prin forme personale in cadrul aceluiasi grup.

Asta nu inseamna absenta intelegerii si copierea mecanica, ci insusirea unei experiente primite din partea profesorului.

Este vorba mai mult despre sensul intrebarii “どうして” [de ce ?], si mai ales despre ceea ce inseamna aceasta intrebare intr-un sens primordial.

Pentru un profesor autentic intrebarea isi gaseste sensul intr-o neintelegere a tehnicii predate, ceea ce atrage dupa sine un nou val de explicatii, menite sa acopere golul existent in cunoasterea elevului.

Este un “de ce ?” menit sa adauge lamuriri la niste explicatii deja furnizate in majoritatea cazurilor intr-un mod satisfacator, dar care nu au fost pe deplin intelese de elev, din cauza unor factori exteriori modului de predare.
In acelasi timp reprezinta un prilej prin care cel care raspunde, mediteaza la propriul sau stil pedagogic si la modul in care l-ar putea perfectiona pentru viitor.

Insa, un alt sens al intrebarii mascheaza o contestare a autoritatii profesorului, care s-ar traduce prin 自分の考える方 [de cu nu merge si altfel ? / de ce nu e ca mine ?].
Acest tip de abordare, in afara faptului ca este nepoliticoasa, nu poate sa aduca cu sine o finalitate pozitiva pe cale invataturii, din simpul motiv ca ceea ce preda 先生 [profesorul] nu este ceva arbitrar, ci reprezinta incununarea efortului si experientei sale de o viata.

Sa intrebi “de ce ?” intr-o asemenea maniera, este echivalentul incercarii de a face sa functioneze un car caruia ii montezi roti patrate in locul celor rotunde.
Cu multa ambitie, pana la urma o sa se deplaseze, insa in urma miscarii, rotile patrate isi vor ciobi colturile pana in acel punct in care vor deveni rotunde asa cum este firesc.

In acest sens, 研究 [experimentul personal], in cele mai frecvente cazuri nu poate sa duca inspre inovatie, ci catre esec.

Din punctul de vedere al abordarii practicii, fata de Europa unde exista aproape declarat trei feluri de 剣道 [Kendo]: unul in 道場[dojo], unul la 試合[shiai/concurs] si unul la 審査 [shinsa/examen], in Japonia, datorita sistemului pedagogic mai sus mentionat, elevul este o copie mai tanara a maestrului, reusind astfel sa practice un 剣道 [Kendo] unitar – aceeasi forma de executie regasindu-se si in 道場 [dojo], si in timpul 試合 [shiai/concursurilor] si in timpul 審査 [shinsa/examinarilor] menite sa certifice depasirea anumitor etape tehnice.

Intr-un scenariu ideal, 剣道 [Kendo-ul] trebuie practicat intr-un mod natural, iar pentru ca acest lucru sa fie posibil, revenirea la 基本技 [kihon waza/baze] este ceva fundamental.

Pe un alt plan trebuie inteleasa diferenta dintre 地稽古 [jigeiko/lupta de antrenament] si 試合 [shiai/concurs], si anume faptul ca prima activitate este menita sa ajute dezvoltarea spiritului si tehnicii prin experimentarea luptei.

Al doilea termen insa, implica o forma reala a confruntarii, unde lupta nu mai tine de domeniul experimentului, ci de cel al practicii, spatiu caruia practicantul trebuie sa ii faca fata si de a carui gestionare depinde, nu exclusiv, ci doar intr-o oarecare masura, desavarsirea sa ca artist martial.

Desi competitiile se pot castiga in multe feluri, intotdeauna un 剣道 [Kendo] estetic este ceva de dorit.

Insa atat in 地稽古 [jigeiko/lupta de antrenament] cat si in 試合 [shiai/concurs], nu este vorba despre cat de mult lupti in termeni de timp/minute, ci despre 経験 [keiken/calitatea momentului, valoarea experientei dobandite].

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

試合 [shiai] se poate traduce prin “meci”, insa, adevarata semnificatie a termenului este mult mai complexa, acest aspect reiesind din alaturarea celor doua ideograme care formeaza cuvantul, si anume “incercare” si “intalnire”.

Ideea de 試合 [shiai] chiar daca la limita implica 捨てる [suteru/vb. a arunca] – sacrificiul, prin pozitionarea sa in principal in [Do/forma etica a artelor martiale ulterioare Epocii Meiji, bazata pe dezvoltarea sinelui] si nu in [Jutsu/forma martiala care are drept scop distrugerea inamicului], este o notiune oarecum ferita de finalitatea violenta pe care o presupune 対決[taiketsu] ca principiu al confruntarii.

Aici, 捨てる [suteru/vb. a arunca] reprezinta o inversiune a sensului general al termenului, in care practicantul isi poate asuma intr-un anumit moment al meciului intr-o oarecare masura un factor personal de risc pentru a se detasa tehnic fata de oponentul sau, inversiunea constand tocmai in ideea in care sacrificiul despre care am vorbit este unul de sine si nu unul la care este supus adversarul.

Drept urmare, sensul oricarei competitii este 試す [vb. tamesu], adica testarea propriilor abilitati tehnice in raport cu un oponent si avand ca referinta un set de reguli acceptate.

In 合う [au/vb. a intalni], nu mai este vorba doar despre un efort individual raportat la apropierea fata de niste limite personale prin autodepasire constanta, ci este vorba despre posibilitatea iesirii in spatiul public care aduce cu sine vizibilul, unde, 見える [mieru/vb.], inseamna a vedea si in aceeasi timp a fi vazut de catre ceilalti.

試合 [meciul] devine 対話 [taiwa/conversatie], devine dialog generator al dezbaterii, lupta in sine fiind redusa la sinteza argumentelor tehnice moderate de catre arbitri.

In 試合 [shiai], tehnica [waza] reprezinta norma gramaticala a lui 対話 [taiwa], dialogul fiind raspunsul provocarii depasirii sferei personale pe care am amintit-o mai sus.

攻める [seme/vb. a ataca] ca intruziune si in acelasi timp ca atitudine initiatoare de gest, in 武道 [Budo] este inceputul lui 対話 [taiwa/dialog] fara de care nu poate exista 合う [au].

In acelasi mod, 合ったことがある [apropierea generatoare de experienta] a 対話 [taiwa/conversatiei] este posibila prin 攻める [seme/vb. a prelua initiativa].

In interiorul acestei sfere a definitiei, ideea de 試合 [shiai] ca pozitionare diametral opusa celei de 対決 [taiketsu/confruntare], nu implica anihilarea adversarului, ci realizarea unui canal de comunicare cu oponentul ca urmare a oportunitatii generata de posibilitatea 合う [vb. a intalni] cu ocazia meciului.

Ideea comunicarii prin intermediul luptei apare si in sintagma 交剣知愛 [ko ken chi ai] care inseamna sa iti faci noi prieteni in urma incrucisarii sabiilor.

O alta idee pe care am intalnit-o in Japonia, pe care o apreciez si pe care incerc sa o aplic de fiecare data, este aceea conform careia 稽古 [keiko/antrenamentul sub nenumaratele sale forme] trebuie sa fie nu doar o oportunitate de autoperfectionare in [Do/calea spirituala], ci in primul rand o experienta pe care, desi irepetabila, vrei sa o retraiesti alaturi de partenerii grupului de studiu cu care ai avut ocazia sa interactionezi.

Drept urmare, consider ca un grup serios de studiu este acela care incurajeaza practicarea unui Kendo bazat pe valori autentice.

Orice abatere de la valorile etice si orice alunecare pe panta violentei si a orgoliilor absurde conduce mai devreme sau mai tarziu catre distrugerea principiilor care stau la baza unei societati civilizate.

Pe baza celor mentionate pana acum, consider ca adevaratul spirit al unei competitii se gaseste in respectul aratat oponentului, aspect cel mai bine sintetizat prin 名誉尊厳謙遜 [meiyo/onoare, songen/demnitate, kenson/modestie].

Aceasta sintagma inseamna ca in orice imprejurare trebuie sa lupti cu onoare, in cazul in care pierzi trebuie sa dai dovada de demnitate, iar atunci cand castigi trebuie sa arati modestie.

Consider ca 名誉尊厳謙遜 [meiyo songen kenson] este una dintre cele mai importante idei specifice 武道 [Budo]-ului contemporan.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

幽玄無しでは居合道の本体がありません。
昔から今まで日本武道の中で幽玄は一番大切なところだと思ういます。

the content of this blog do not replace the dojo training.
complete or partial reproduction of the information and images, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.

Inteles corect, 鍔迫り合い [Tsubazeriai] este un termen intalnit in Kendo care defineste nu o postura, nici un moment static din timpul confruntarii, ci o tehnica de lupta.

合い [ai, vb. a intalni] descrie o stare de moment aparuta in timpul duelului, in care sabiile oponentilor se afla in contact reciproc cu [tsuba] – piesa de forma circulara situata intre [tsuka, zona de prindere a sabiei] si [ha, lama].

鍔迫り [Tsubazeri] implica intelegerea faptului ca nu este vorba despre o impingere sau despre o postura statica, ci despre un moment al luptei in care oponentii sunt foarte apropiati unul de celalalt.

Drept urmare, 鍔迫り合い [Tsubazeriai] implica o apropiere iminenta descrisa prin 迫る[semaru, vb. a se apropia] care permite controlarea spatiului de lupta cat si capacitatea de a lansa ofensiva.

Aceasta tehnica este o etapa dintr-o succesiune de pasi a caror finalitate se gaseste intr-un atac deciziv asupra oponentului ca urmare a unei deschideri aparute in apararea acestuia.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Pe parcursul mai multor ani am discutat cu diversi practicanti de Kendo si Iaido despre necesitatea studiului individual si am ajuns la concluzia ca este nevoie sa se faca o distinctie clara la un nivel axiologic al termenilor, ceea ce conduce catre diferentierea esentei fiecarei notiuni utilizate.

Pentru ca este evident faptul ca nu poti invata ceva prin simpla lecturare a unei carti sau prin vizionarea unui DVD, textul de fata este menit sa explice punctele principale referitoare la capacitatea de a dezvolta independent abilitati de invatare.

Notiunea de 独学 [Dokugaku] se poate traduce din limba japoneza prin “studiu individual”, insa daca am alege aceasta prima formula am putea cu usurinta sa confundam termenul cu cel de 自習 [Jishu], care la randul sau perceput intr-un context comun are un inteles aproape similar.

Pentru a nu incurca sensul celor doua notiuni apropiate, trebuie sa il delimitam pe cel de-al doilea prin faptul ca 習う [narau, vb. a invata] presupune o cunoastere anterioara care, prin sine, face posibil “” [studiul individual], sub forma repetarii si perfectionarii prin 練習する [renshu, vb. a exersa].

Cel mai apropiat sens in limba romana al lui 独学 [Dokugaku] ar putea sa fie acela de “cunoastere obtinuta de unul singur”.

In mod esential, pentru ca 勉強 [invatarea] sa poata avea loc, trebuie sa se depaseasca spatiul definit de 見る [miru, vizionare a unui lucru] si sa se ajunga in cel al lui 見える [mieru] ca spatiu al vizibilului.

Aici perceptia vizibilului provine din verbul 見取る [mitoru], gandit pe de o parte ca “ceva ce se ofera in vizibil” si, pe de alta parte prin capacitatea de a intra in posesia lucrului pe care il vezi ca apropriere.

Drept urmare, nu este vorba despre o posesie pasiv-fotografica de tipul verbului 撮る [toru, vb. a fotografia], ci despre o intrare in posesie intr-un mod activ prin “取る” [toru, vb. a obtine] ca insusire inteleasa.

In baza acestui demers, sfera pasiva a lui 受動的 [judoteki] poate sa faciliteze deschiderea drumului catre 目的 [mokuteki, scop], prin [gaku], adica prin studiu.

Insa, in acest punct, pentru ca folosim argumentul existentei deschiderii, nu mai este vorba doar despre simpla raportare la ideea de  [gaku] tradusa ca “invatatura”, ci despre o notiune infinit mai ampla, cea de 学問的 [gakumonteki] care presupune in acelasi timp posibilitatea studiului prin aparitia contextului favorabil invataturii.

Aceasta idee exista ca traiectorie liniara potentiata de [mon, intrebare] care conduce catre descoperirea aspectelor noi si implicit care permite aprofundarea cercetarii.

Desi notiunea de 学問的 [gakumonteki] este greu de tradus in limba romana printr-un singur cuvant, ea implica existenta unei tinte dincolo de o anumita limita, tinta inspre care se orienteaza aparitia posibilitatii unei intrebari, urmand ca raspunsul sa rezulte in urma intreprinderii unei succesiuni de pasi organizati intr-un sens empiric cauzat pe cale de consecinta de lipsa unor proceduri metodologice.

Din punctul meu de vedere, pe baza celor scrise mai sus, 独学 [Dokugaku] reprezinta un fenomen care poate sa implice intr-un anumit moment si obtinerea invataturii din carti, DVD-uri sau de pe Internet.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Fiecare lucru are ritmul sau propriu.

Chiar daca in Kendo, sabia de bambus este echivalentul sabiei metalice, din toate punctele de vedere ritmul de utilizare a celor doua arme este total diferit.

De aceea, ori ca vorbim despre shinai, ori despre iaito, ambele trebuie utilizate in ritmul lor propriu.
Autenticitatea oricarei tehnici rezida in intelegerea si pastrarea ritmului corect.

Orice confuzie in acest punct duce catre practicarea eronata a tehnicii.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

ずっと、交剣知愛は、武道の中で一番大切な事です。

All the technical advices that I have wrote here do not replace the dojo training.

Complete or partial reproduction of the information and images contained in this blog, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.