Posts Tagged ‘Kenjutsu’

教育学 [Kyouikugaku] este termenul care se refera la pedagogie prin obiectul sau ca studiu al educatiei.

In 剣道 [Kendo] atunci cand ne referim la metodologia predarii vorbim despre 教授法 [Kyoujuhou].

Primul meu contact cu 剣道 [Kendo] – evident unul de natura teoretica – a fost in anul 1994 prin intermediul Dictionarului de Arte Martiale, scris de Louis Frederic.

Din pacate, entuziasmul descoperirii revelate prin lectura, s-a dovedit mai tarziu a fi o completa dezamagire odata cu primele antrenamente la care am luat parte in Romania.

Drept urmare, articolul de fata reda perspectiva proprie a metodologiei de predare a disciplinei 剣道 [Kendo].

Diferenta intre modul in care predau eu si ceea ce am intalnit pentru prima data intr-o sala* de 剣道 [Kendo], consta in faptul ca personal pun accentul pe integrarea incepatorilor cat mai repede in grupul de studiu datorita faptului ca intotdeuna am considerat ca in disciplina 剣道 [Kendo] nu trebuie sa existe informatii sau metode secrete.

* in contextul de fata a fost intentionat ales tremenul de “sala” in detrimentul celui de 道場 [Dojo/locul in care descoperi Calea].

Desi exista multe cluburi invaluite in mister, acest aspect nu este specific grupului meu de studiu, afirmatie pe care o sa o argumentez in continuare.

Povestea care mi-a fost servita in urma cu multi ani era bazata pe ideea in care predarea se facea in clubul respectiv urmarind “un model traditional japonez“, adica “vii, vezi si copiezi“.
Ceea ce pot sa spun despre aceasta metoda, este faptul ca ulterior, pe toata perioada in care am locuit in Japonia, nu am avut ocazia sa o intalnesc.
Cu atat mai putin se poate afirma ca este o metoda traditionala specifica Asiei.

Este adevarat ca metoda copierii maestrului a existat cu mult timp inaintea aparitiei pedagogiei moderne, in mod deosebit in cultura Europei, mai ales in zone care apartineau domeniului artistic si sferei mestesugurilor.

Insa, din perspectiva metodelor de lupta intalnite in Europa, nici in Antichitate si nici in Evul Mediu nu stiu sa existe documente istorice care sa ateste o metoda de tipul “vii, vezi si copiezi“.
Cu atat mai mult, aceasta abordare nu este comuna Asiei, iar cazurile in care existat ceva similar nu pot fi reduse la un mod prea simplist de a percepe problema.

Drept urmare, dupa ce am avut ocazia experientei japoneze, pot spune ca “modelul traditional” amintit de instructorul in cauza era cel mult o strategie de marketing menita sa ascunda propria sa incapacitate de a face fata rigorilor fenomenului pedagogic.

Pictura, sculptura sau orice alt mestesug fiind specifice unei supravietuiri sociale, vizeaza in esenta o pozitie de status, pozitie care de cele mai multe ori nu implica situatii de viata si de moarte.
Din punctul de vedere al supravietuiri sociale, aceasta sfera este indiscutabil dominata de existenta secretului.
Insa, cel putin in Europa vorbim despre o perioada in care invatamantul nu era sistematizat foarte coerent in jurul unei Academii si cu atat mai putin in jurul unei metodologii de predare, transmiterea avand loc exclusiv in interiorul breslelor mestesugaresti.

Pe de alta parte, fata de 職人 [Shokunin/mestesug], 武術 [Bujutsu/disciplinele militare] implicau in aceeasi masura secretul castei cat si necesitatea supravietuirii inteleasa in sensul cel mai strict al termenului.
In acest context, supravietuirea trebuie gandita pe un fundal al luptei [Bu/aspect militar] ca fiind ultima veriga a unui lant de ipostaze, primele dintre acestea fiind controlul teritoriilor, jocurile politice, dominatia sferelor de influenta sociala si asa mai departe.

Daca in 職人 [Shokunin/mestesug] exista o relatie maestru/discipol in care acesta din urma cunoaste doar o mica parte din arta maestrului, insuficienta insa pentru a duce o viata profesionala independenta – pentru a putea fi exploatat ca forta de munca pe o perioada cat mai lunga de timp – in 武術 [Bujutsu/disciplinele militare] independenta discipolului apare infinit mai repede prin transmiterea cunostintelor intr-o proportie mult mai mare, transmitere incununata de inmanarea de catre maestru a certificatului 免許 [Menkyo/licenta] menit sa ateste independenta discipolului si dreptul acestuia de a transmite la randul sau mai departe abilitatile dobandite prin antrenament.

Diferenta semnificativa intre cele doua sisteme consta in faptul ca in cazul celui bazat pe supravietuire, respectiv in 武術 [Bujutsu/disciplinele militare] nimeni – nici maestrul/instructorul clanului si nici discipolul – nu isi permitea luxul sa piarda timpul cu un model de tipul “vii, vezi si copiezi“, pentru ca simpla copiere nu implica si intelegerea sensului miscarii, ceea ce era echivalentul pierderii luptei, echivalentul pierderii razboiului, neintelegerea fiind in esenta similara disparitiei clanului.

Acum, de ce in prezent ar afirma cineva, fara sa aduca niciun argument in sprijinul spuselor sale, ca metoda de antenament a clubului pe care il conduce este una traditionala, mi se pare greu de inteles.
Primele aspecte la care ma gandesc sunt legate de un anumit misticism al artei martiale orientale.
In acest scenariu, in lipsa misterului, printr-o abordare stiintifica in plina lumina, odata cu indepartata imaginea de secret s-ar pierde si aura magica nu doar a instructorului ci si cea a grupului, fundamentul stiintei fiind tocmai indepartarea celui care cerceteaza de zona superstiilor prin empirism, prin experiment, si prin obtinerea rezultatelor similare in conditii similare.

Tot acest mod de gandire ar lasa senzatia ca odata indepartat misterul dispare si esenta artei, lucru absolut fals din punctul meu de vedere.

Odata indepartat misterul si odata inlocuit cu cunoasterea, arta isi dezvaluie adevaratul potential atat in ochii practicantului cat si in cel al oponentului sau al spectatorului care ia parte la o demonstratie de arte martiale sau la un concurs atunci cand este implicata latura sportiva a fenomenului.

A invoca utilizarea unei metode traditionale fara sa fi intrat in contact cu ea, fara sa ii cunosti esenta existentei sale sau profunzimea, nu denota decat lipsa de profesionalism.

Pe de alta parte, afirmatia “vii, vezi si copiezi” nu inseamna asa cum s-ar putea presupune un indemn catre studiul individual bazat pe observatie directa, urmata de introspectie, ci mai degraba un alt fel de a spune: “la clubul nostru nu are nimeni timp pentru tine – daca vrei sa vii, prinzi ce poti, daca poti“.

Din pacate putinele antrenamente la care am luat parte la acel club, pentru mine au reprezentat de departe cea mai sinistra experienta pe care am avut-o in lumea artelor martiale.

Desi evit sa folosesc termeni abstracti de tipul celor care intra in aria traditionalului sau autenticitatii – pentru ca asa cum am afirmat de atatea ori, orice abordare stiintifica presupune delimitarea clara a terminologiei de lucru si a conceptelor – intr-o abordare fireasca, 武道 [Budo/Calea Martiala] trebuie sa aiba la baza evolutia spirituala a practicantului.

Singurul argument pe care l-as putea aduce in favoarea celui care isi bazeaza retorica pe “vii, vezi si copiezi” este bazat pe diferenta dintre 先生 [Sensei/profesor] si 達人 [Tatsujin/expert, specialist].

Desi in Japonia in cele mai multe cazuri cele doua atribute se regasesc la aceeasi persoana care indeplineste rolul de 教育者 [Kyouikusha/pedagog], diferenta dintre termeni consta in faptul ca primul, si anume 先生 [Sensei/profesorul] este cel care are disponibilitatea sa impartaseasca cu ceilalti cunostintele pe care le detine iar datorita acestei disponibilitati isi da interesul in asa masura incat actiunea sa de predare sa atinga o anumita finalitate cuantificabila, pe cand 達人 [Tatsujin/expertulul] isi concentreaza propriul efort catre o directie singulara al carei singur beneficiar este, nefiind obligat si nesimtind nevoia sa destainuie nimanui rezultatele cunostintelor sale.

Atunci cand nu ai ocazia sa intalnesti un 先生 [Sensei/profesor] autentic, ci doar un 達人 [Tatsujin/expert] – indiferent de nivelul de performanta atins de acesta, din perspectiva celui de-al doilea, niciodata nu poti ocupa postura de elev.
Acest lucru este cauzat de viziunea lui conform careia “meseria nu se invata, ci se fura“, urmand ca tu, novicele, sa fii vazut intotdeuna in timpul antrenamentelor nu din perspectiva partenerului de studiu ci din cea a potentialului adversar – mai puternic sau mai slab, in functie de cat de mult poti intelege din tot ceea ce vezi.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Recent am observat ca pe masura ce au trecut anii, modul in care practic 剣道 [Kendo] s-a deformat din ce in ce mai mult.

Acceptiunea data aici notiunii de 変形 [Henkei/deformare] este aceea care ar putea sa cuprinda in esenta sa alterarea sensului original 意味[Imi] al subiectului si nu simpla modificare a [Katachi/formei].

Deformarea presupune sa te indepartezi de o forma a autenticitatii in favoarea subiectivului, intr-un mod in care sinele transcende propria existentialitate.

Referitor la 成年剣 [Seinenken/Kendo matur], deformarea ca definitie expusa anterior, poate sa fie inteleasa drept o alterare a tehnicii in functie de parametrii propriului mod de gandire.

Daca la inceput toti practicam acelasi set de tehnici, pe masura ce intelegem originile artei si ne apropiem de sensul lor autentic si datorita personalitatii noastre reflectata in modul original de a dialoga cu exterioritatea, perceptia asupra ideii de 剣道 [Kendo] cat si modul de executie  incep sa se modifice avand drept reper specificitatea.

In acest caz, modificarea nu reprezinta apropierea de o finalitate atribuita unor termeni estetici, aspect incarcat de o subiectivitate mult prea mare de altfel, ci este un pas intermediar mai mult sau mai putin apropiat de momentul in care a avut loc initierea, pas care insa este inca destul de indreptat fata de etapa maturitatii.

Daca acest aspect se suprapune peste fundamente suficient de stabile insusite intr-o faza initiala a studiului, stiind ca o mare parte din procesul de invatare este bazat nu doar pe intelegere cat mai ales pe repetitie, atunci se poate trece oarecum usor de la un 剣道 [Kendo] competitional descris de rapiditatea deciziilor si miscarilor catre unul mult mai tehnic in care actiunile isi gasesc optimul finalitatii multumita experientei acumultate pana in acel punct.

Odata ajuns in aceasta zona, nu mai este suficient sa castigi meciurile la care participi, ci devine important sa castigi intr-un mod incarcat de nuante estetice deosebite, ceea ce presupune o detasara completa fata de ideea de oponent.

変形 [Henkei/deformarea ca particularizare] nu reprezinta in niciun caz echivalentul transformarii si cu atat mai putin al modificarii.

Avand trei paliere diferite, atat conceptual cat si ca mod de succesiune, putem spune ca modificarea este specifica unui context individual, particularizarea tine de un fundament personal iar deformarea exprima esenta caracterului practicantului.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

O zicala veche japoneza spune ca un 居合道 [Iaido] practicat corect face 剣術 [Kenjutsu] sa fie lipsit de sens.

Evident ca exista o nota de subiectivitate in aceasta afirmatie, insa in ciuda acestui fapt, ideea de baza este valabila.

Daca privim catre Japonia si daca ne aplecam asupra modului in care arta martiala a influentat istoria acestei tari, este lesne de inteles atasamentul locuitorilor Tarii Soarelui Rasare fata de stralucirea otelului rece al sabiilor.

Oricum ai incerca sa analizezi acest lucru, pe toate palierele – atat social, religios cat si moral – se va ajunge la o singura concluzie, si anume aceea conform careia [katana/sabia] reprezinta 武士魂 [sufletul samuraiului].

Privind dintr-o perspectiva istorica si, mai exact din punctul de vedere al vechimii, fara niciun fel de greseala 剣術 [Kenjutsu] este sursa din care ulterior au aparut atat 居合道 [Iaido] cat si 剣道 [Kendo].

Nu mi-am propus si nici nu are rost sa detaliem aici multitudinea de diferente dintre cele trei stiluri, nefiind aceasta miza textului de fata, ci o sa punctam doar caracteristicile de baza ale acestora.

剣術 [Kenjutsu] este un termen general, care include toate scolile traditionale de sabie, anterioare Perioadei Meiji.
In general, practicantii acestor scoli studiaza tehnici de lupta care isi au ca obiect supravietuirea in ipoteza participarii intr-o lupta care are loc pe campul de batalie impotriva unui adversar echipat cu armura si inarmat cu [yumi/arcul japonez], [yari/sulita], 太刀 [tachi/sabie] sau orice alta arma existenta in panoplia acelor vremuri.

Insa, intr-un mod fundamental, vorbim despre tehnici specifice campului de lupta puse in scena intr-un anumit context strategic specific epocii.

Pentru ca perioada Shogunilor Tokugawa este cunoscuta drept una a pacii, necesitatea practicarii tehnicilor de lupta mentionate mai sus scade.
In mod treptat, se renunta la studiul procedeelor care implicau armuri si lupte pe cai, in favoarea celor menite sa dezvolte, nu ca inainte – abilitati de supravietuire in batatlie, ci in mod particular spiritul practicantului.

Simplificand foarte mult tot parcursul, incepand cu Epoca Tokugawa si continuand cu precadere in Perioada Edo, accentul artelor martiale japoneze gliseaza dinspre [Jutsu/tehnica] catre [Do/cale spirituala].

Drept urmare, pe o perioada de cateva sute de ani, conducatorii scolilor principale isi adapteaza continuturile si metodologia predarii noilor realitati sociale.

Poate mai mult ca niciodata, in aceasta perioada iese in evidenta legatura spirituala dintre sabie si posesorul ei, prin reglementarea codurilor de conduita sociala.
Dintre acestea, poate cel mai cunoscut este 武士道 [Bushido/Codul Samurailor].

Desi de factura oarecum recenta fata de alte lucrari, 武士道 [Bushido/Codul Samurailor] se bazeaza pe texte mult mai vechi, asa cum este cazul colectiei 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki].

Acum, cand statutul samuraiului este echivalantul ideii de onoarea, tehnicile de manuirea a sabiei vin sa sustina aceast fapt.
Drept urmare, sunt selectate acele procedee care se pot utiliza in timpul duelurilor – care de multe ori aveau loc pe strazi in interiorul oraselor, in curtile locuintelor private sau chiar in interiorul palatelor sau diferitelor resedinte ale clasei razboinice.

Pe acest fond social bazat pe onoare si moralitate, infloresc si capata amploare nenumarate scoli noi si stiluri de 居合道 [Iaido].

Fata de 剣術 [Kenjutsu] care implica asa cum spuneam o lupta greoaie dusa pe campul de batalie, miza declarata a 居合道 [Iaido] era obtinerea victoriei asupra adversarului dupa prima lovitura.

居合道 [Iaido] devine echivalent cu invingerea adversarului concomitent cu tragerea sabiei din teaca, in urma victoriei lama urmand sa fie reintrodusa in lacasul sau.

Din aceasta perspectiva vorbim de un nivel al preciziei fara precedent, nivel imposibil de atins prin 剣術 [Kenjutsu], arta martiala menita sa raspunda altor tipuri de necesitati.

In principiu, diferenta de continut dintre cele doua discipline consta in faptul ca in primul caz, si anume in 居合道 [Iaido] este vorba in majoritatea situatiilor doar despre rezumarea la o singura tehnica, executata intr-un mod absolut precis, executie in interiorul careia nu exista loc pentru erori, motiv pentru care finalitatea sa culmineaza cu victoria asupra oponentului, iar in al doilea caz, cel al 剣術 [Kenjutsu] fiind vorba despre o insiruire de tehnici de atac, de blocaje, de eschive si de procedee de contra-atac, deci, de o modalitate de abordare a adversarului oarecum asemanatoare cu situatiile clasice intalnite si in alte stiluri de lupta non-japoneze.

Desi pe un palier superficial este oarecum tentant sa faci o comparatie intre cele doua discipline, axiologic este gresit sa se faca acest lucru atat din punctul de vedere al metodei cat si din punctul de vedere al procedurilor utilizate, pentru ca in unul dintre cazuri, respectiv in 居合道 [Iaido] este vorba exclusiv despre un set de tehnici care apar in momentul de inceput al luptei si care aplicate eficient fac ca acest moment sa coincida cu cel de sfarsit, iar in celalalt caz, respectiv in 剣術 [Kenjutsu] unde nu vorbim exclusiv despre lupta in armura, sunt tratate problemele luptei din momentul in care lama a fost scoasa efectiv din teaca, gest care se continua asa cum tocmai am spus prin atacuri si contra-atacuri succesive.

In cazul acestor doua discipline- metodologic – vorbim despre tehnici care urmeaza una in continuarea celeilalte.
Daca istoric 居合道 [Iaido] apare ulterior 剣術 [Kenjutsu], din perspectiva succesiunii tehnicii, 剣術 [Kenjutsu] este posibil doar dupa 居合道 [Iaido] , sau mai bine spus este posibil doar atunci cand 居合道 [Iaido] nu a fost utilizat la capacitatea sa maxima.

Avand drept reper idei bazate pe onoare si dreptate si in aceeasi masura vorbind despre o perioada de pace care a durat cateva sute de ani, in timp, violenta tehnicilor de lupta din 剣術 [Kenjutsu] s-a dovedit inutila motiv pentru care a fost inlocuta initial de miscari mult mai elegante si suple, specifice 居合道 [Iaido], urmand int-un alt punct al istoriei sa fim martorii aparitiei unei noi discipline, de aceasta data care sa includa si o latura competitionala, si anume, 剣道 [Kendo/Calea Sabiei].

Bazat pe o doctrina traditionala, cea cuprinsa in sfera 剣術 [Kenjutsu], in prezent 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] implica in primul rand aspecte de ordin moral dupa care intr-un plan secund aspecte menite castigarii luptei.

Fata de scolile vechi de 剣術 [Kenjutsu] unde antrenamentele si spiritul luptei tinea de supravietuire si unde maestrii si practicantii in aceeasi masura se ghidau dupa sintagma 明日がない [Ashitaganai/ziua de maine nu exista], in prezent 剣道 [Kendo] este perceput pe baza ipotezei construirii pentru viitor.

In acest sens, in 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] este important sa castigi in primul rand asupra sinelui, iar intr-o etapa urmatoare sa te gandesti la o metoda prin care ai putea sa iti domini adversarul.

Sa incerci sa combini cele doua moduri de gandire, sau mai mult, sa incerci sa abordezi o competitie de 剣道 [Kendo]  incercand sa aplici in lupta principiile distructive specifice 剣術 [Kenjutsu], reflecta totala incapacitatea de intelegere a diferentei dintre filosofia celor doua discipline martiale.

In esenta sa, 剣道 [Kendo] nu este menit sa asigure supravietuirea in cazul unei agresiuni, ci urmareste formarea si dezvoltarea spiritului practicantului.
In aceasta lumina, castigarea unui meci prin solutii necinstite, prin ranirea oponentului sau prin incercarea pacalirii arbitrilor nu isi gaseste sensul.

Un 剣道 [Kendo] exersat in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament] intr-o maniera autentica este menit sa pregateasca practicantul sa faca fata mai usor problemelor intalnite in viata cotidiana.

Acest lucru este posibil prin urmatoarele aspecte exersate in timpul antrenamentului:

間合い [Maai/zona de intalnire] – se refera la distanta pe care o au cei doi oponenti intre ei.
In principiu aceasta distanta trebuie sa fie mare si mica in acelasi timp si, in aceeasi masura sa permita punctarea oponentului fara ca acesta sa fie capabil sa inscrie propriul punct.

Mare si mic in acelasi timp inseamna ca pentru cel care o aplica trebuie sa fie mica – adica sa aiba acces facil la oponent, iar pentru acesta din urma trebuie sa fie mare, ceea ce il pune in imposibilitatea de a-si lansa propriul atac.
In acest sens, distanta reala dintre cei doi adversari poate sa fie: mica, medie sau mare.

Gestionarea unui 間合い [Maai/zona de intalnire] corect in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament], isi gaseste aplicare in viata cotidiana prin capacitatea de a gestiona un set de relatii sociale.
In acest sens, practicantul de 剣道 [Kendo] in functie de stimulii din mediu, in functie de partenerul de dialog sau in functie de situatia cu care se confrunta, este capabil sa pastreze o distanta mai mica sau mai mare, sa empatizeze mai mult sau mai putin, etc..

攻め [Seme/ initiativa atacului] – fata de alte arte martiale care sunt predate intr-o maniera defensiva, esenta 剣道 [Kendo] sta in capacitatea de a lansa un atac decisiv asupra oponentului.
Drept urmare 剣道 [Kendo] isi gaseste echivalentul in capacitatea de a proiecta si de a executa un atac corect si eficient.

Prin exersarea unui 攻め [Seme/ initiativa atacului] corect, in cotidian suntem capabili sa avem initiativa in luarea deciziilor noastre.
Drept urmare, initiativa lansarii unui atac asupra oponentului isi gaseste ecoul in capacitatea de a nu ramane pasivi la ceea ce se intampla in jurul nostru.

Ghidati de sentimentul onoarei si dreptatii, practicantii se implica in activitati utile societatii in care traiesc prin luarea initiativei, prin gestionarea unor situatii si resurse si prin aratarea determinarii necesare definitivarii lucrului inceput.

機会 [Kikai/oportunitate] se refera la alegerea momentului optim in care sa fie lansat atacul ca rezultat al lui 攻め [Seme/ initiativa atacului].

In viata de zi cu zi, aceasta reflecta capacitatea de a gestiona favorabil nu doar relatiile inter-umane, precum si capacitatea de a alege momentele cele mai bune in care care trebuie luate deciziile, in asa fel incat rezultatele sa aiba amploarea scontata.

Din acest punct de vedere, pe baza celor mentionate anterior, consider ca tranzitia dinspre [Jutsu/metoda] – notiune identica cu definitia caii razboiului, catre [Do/Cale spirituala], vine ca raspuns la provocarile evolutive cu care s-a confruntat societatea si cu care inca se confrunta in contemporan.

Drept urmare, asa cum am afirmat si in alte texte publicate pe acest blog, unul dintre motivele pentru care practicam arte martiale astazi, isi gaseste rationamentul in atingerea unei maturitati spirituale care ne permite sa ne ghidam in viata dupa concepte de tipul: onoarei, demnitatii si modestiei.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

In urma cu cativa ani citisem undeva despre faptul ca in 武道 [Budo/calea martiala], 小刀 [shoto/sabia scurta] este egala cu 大刀 [daito/sabia lunga].

Drept urmare, miza acestui text este sa evidentiez nu ceea ce este, ci ceea ce nu este 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu].

Cred ca cel mai simplu raspuns graviteaza in jurul faptului ca 二刀流 [Nito-Ryu/scoala celor doua sabii] nu este o modalitate mai simpla prin care iti poti infranage oponentul.

Daca te gandesti sa intri intr-un 試合 [shiai/meci] cu gandul ca utilizarea in acelasi timp a celor doua sabii poate sa iti confere un avantaj strategic asupra adversarului prin incurcarea acestuia sau prin pozitionarea sa intr-o stare in care capacitatea sa de reactie sa fie inhibata din cauza caracterului de noutate pe care il intalneste, in acest caz cu siguranta esti departe de ceea ce inseamna spiritul competitiv bazat pe o abordare cinstita si onorabila.

Fata de 忍術 [Ninjutsu] unde totul se bazeaza pe o strategie care ar putea sa asigure supravietuirea si ducerea la bun sfarsit a misiunii, in 剣術 [Kenjutsu/arta martiala anterioara perioadei Meiji] , suplimentar acestor doua aspecte tocmai mentionate apare si notiunea de onoare.

In esenta sa 剣術 [Kenjutsu] indiferent de [Ryu/scoala] la care ne raportam se bazeaza pe un Cod de Onoare al familiei in cadrul careia se studiaza.

Poate unul dintre cele mai cunoscute texte este 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki] insa acest subiect nu face obiectul articolului de fata.

Inceputul perioadei Meiji marcheaza o schimbare de atitudine in practica artelor martiale japoneze ceea ce le determina pe acestea sa gliseze dinspre 術 [Jutsu/tehnica] spre 道 [Do/cale spirituala].

Acum idelile din texte precum 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki] sunt completate de noi concepte care vizeaza 武士道 [Bushido / Calea Samuraiului].

In momentul in care intra in discutie ideea de道 [Do/cale spirituala] nu se mai pune problema unor tehnici care isi au ca scop asigurarea supravietuirii ci despre un set de practici care are menirea sa dezvolte si sa modeleze spiritul practicantului.

In acest sens intalnim o schimbare de paradigma prin alterarea si inlocuirea scopului principal al fenomenului.

Daca prin aplicarea tehnicii nu mai este vizat oponentul ca dusman, ci tocmai propriul sine al practicantului, modul in care este inteles conceptul de arta trebuie sa isi gaseasca noi fundamente.

Fiind vorba despre o lupta cu sinele scopul fiind autoperfectionarea, factorii externi devin aspecte secundare care se pot lua in calcul insa de care nu depinde scopul.

Mai exact lupta cu sinele trebuie sa se duca atat pe un plan mental cat si pe un plan fizic.

Pe palierul spiritual, asa cum am afirmat si cu alte ocazii, trebuie sa se aiba in vedere faptul ca in orice 試合 [shiai/meci] lupta trebuie dusa cu onoare, in cazul unei infrangeri sa se arate demnitate iar in cazul unei victorii trebuie sa se dea dovada de modestie.

In [Do/cale spirituala], este absolut fundamental ca fiecare practicant inainte sa se ghideze dupa aceasta idee si sa se autoevalueze in raport cu aceste trei principii.

Incercarea pacalirii oponentului prin trucuri sau prin strategii necinstite dovedeste un caracter slab.

In acest sens, in 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu] o priza pe shinai care protejeaza antebratul si care il impiedica pe adversar sa puncteze este o dovada a unei clare lipse de onoare.

Asa cum in lupta cu o sabie exista zone deschise care permit punctarea sau apararea lor in functie de un set de abilitati deprinse prin antrenament, la fel si in lupta cu doua sabii acest lucru trebuie sa se pastreze.

Una este sa lupti si sa castigi pe baza unei strategii intelepte si pe baza unor capacitati iesite din comun si alta este sa lupti necinstit prin impiedicarea sau deziluzionarea adversarului.

Daca 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu] este folosit intr-un mod necinstit atunci cel care recurge la acest lucru prin atitudinea sa invariabil nu se mai poate pozitiona in [Do/cale spirituala], motiv pentru care cel mai bine ar fi ca practicantul in cauza sa renunte la practicarea 剣道 [Kendo] cel putin pana cand este capabil sa inteleaga principiile pe care este fundamentata aceasta arta martiala.

Atunci cand vorbim despre [Do], rezultatul concursului in termeni de victorie sau infrangere nu este important.

Importanta este atitudinea aratata in timpul confruntarii, experienta in sine, pregatirea anterioara concursului si concluziile care se pot extrage.

Ca si in cazul unui 剣道 [Kendo] clasic 一刀流 [Itto-Ryu] si in 二刀流 [Nito-Ryu] principiile fundamentale sunt aceleasi: onoare, demnitate, modestie.

Practicarea 剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu] intr-un mod necinstit pentru a putea obtine un avantaj competitional este complet lipsita de sens.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

幽玄無しでは居合道の本体がありません。
昔から今まで日本武道の中で幽玄は一番大切なところだと思ういます。

the content of this blog do not replace the dojo training.
complete or partial reproduction of the information and images, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.

基本的で正しい切り方は一つだけですけど先生達が自分のやり方は千差万別です。

the content of this blog do not replace the dojo training.
complete or partial reproduction of the information and images, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.

The self-study is a difficult and arduous path but, under no circumstances,  it is not good to let yourself discouraged !

Continuously you will need to pay attention to every detail, to understand the form of movement and do not improvise.
When you do not understand something is good to ask someone who has already completed that stage.

Is all about a careful observation of the model, especially that, and not just in Martial Arts, traditional schools emphasize on copying the master: in painting, in sculpture, in generally for all domains of Arts.

Also, the digital pedagogy has grown in recent years and covers many domains of knowledge.
On this background, the learning process it has to start somewhere: books, specialized DVD, Youtube documentaries, etc

But, the most important aspect in the personal development represents the initiative.
Beside that, what the future holds, nobody can know !

In my opinion, before technical issues like form, proper manner, etiquette, courtesy, etc in the beginning everything starts from genuine curiosity and sincere passion.

Over time, of course, some points or bad habits can be corrected, but, if you are not able to make a minimal research in your own area of interest, I do not see how can someone might help you, because the fundamental role of a teacher is to guide you, to open a door for you, but the student is one who goes beyond that door as I mentioned already due to his initiative, determination, curiosity and perseverance.

On the other hand, obviously it is easier to learn specific approaches or techniques in an authentic Dojo among advanced students and alongside famous teachers, however, not all those who want to learn have that privilege.
I think if someone really wants to achieve something, will find a suitable way as long as his desire is authentic.

Also, I consider that personal evolution consists in an individual adaptation inside of the system in which each is living and in the same time in an adaptation to all external systems with which one interacts.

The adaptation itself means the ability of self-studying !

the readers of this martial art blog should understand that all the technical advices that I have wrote here do not replace the dojo training.
their purpose is meant to highlights the substance of each technique like something that should be considered as a summary.

complete or partial reproduction of the information and images contained in this blog, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.