Kenjutsu, Iaido si Kendo

O zicala veche japoneza spune ca un 居合道 [Iaido] practicat corect face 剣術 [Kenjutsu] sa fie lipsit de sens.

Evident ca exista o nota de subiectivitate in aceasta afirmatie, insa in ciuda acestui fapt, ideea de baza este valabila.

Daca privim catre Japonia si daca ne aplecam asupra modului in care arta martiala a influentat istoria acestei tari, este lesne de inteles atasamentul locuitorilor Tarii Soarelui Rasare fata de stralucirea otelului rece al sabiilor.

Oricum ai incerca sa analizezi acest lucru, pe toate palierele – atat social, religios cat si moral – se va ajunge la o singura concluzie, si anume aceea conform careia [katana/sabia] reprezinta 武士魂 [sufletul samuraiului].

Privind dintr-o perspectiva istorica si, mai exact din punctul de vedere al vechimii, fara niciun fel de greseala 剣術 [Kenjutsu] este sursa din care ulterior au aparut atat 居合道 [Iaido] cat si 剣道 [Kendo].

Nu mi-am propus si nici nu are rost sa detaliem aici multitudinea de diferente dintre cele trei stiluri, nefiind aceasta miza textului de fata, ci o sa punctam doar caracteristicile de baza ale acestora.

剣術 [Kenjutsu] este un termen general, care include toate scolile traditionale de sabie, anterioare Perioadei Meiji.
In general, practicantii acestor scoli studiaza tehnici de lupta care isi au ca obiect supravietuirea in ipoteza participarii intr-o lupta care are loc pe campul de batalie impotriva unui adversar echipat cu armura si inarmat cu [yumi/arcul japonez], [yari/sulita], 太刀 [tachi/sabie] sau orice alta arma existenta in panoplia acelor vremuri.

Insa, intr-un mod fundamental, vorbim despre tehnici specifice campului de lupta puse in scena intr-un anumit context strategic specific epocii.

Pentru ca perioada Shogunilor Tokugawa este cunoscuta drept una a pacii, necesitatea practicarii tehnicilor de lupta mentionate mai sus scade.
In mod treptat, se renunta la studiul procedeelor care implicau armuri si lupte pe cai, in favoarea celor menite sa dezvolte, nu ca inainte – abilitati de supravietuire in batatlie, ci in mod particular spiritul practicantului.

Simplificand foarte mult tot parcursul, incepand cu Epoca Tokugawa si continuand cu precadere in Perioada Edo, accentul artelor martiale japoneze gliseaza dinspre [Jutsu/tehnica] catre [Do/cale spirituala].

Drept urmare, pe o perioada de cateva sute de ani, conducatorii scolilor principale isi adapteaza continuturile si metodologia predarii noilor realitati sociale.

Poate mai mult ca niciodata, in aceasta perioada iese in evidenta legatura spirituala dintre sabie si posesorul ei, prin reglementarea codurilor de conduita sociala.
Dintre acestea, poate cel mai cunoscut este 武士道 [Bushido/Codul Samurailor].

Desi de factura oarecum recenta fata de alte lucrari, 武士道 [Bushido/Codul Samurailor] se bazeaza pe texte mult mai vechi, asa cum este cazul colectiei 葉隠聞書 [Hagakure Kikigaki].

Acum, cand statutul samuraiului este echivalantul ideii de onoarea, tehnicile de manuirea a sabiei vin sa sustina aceast fapt.
Drept urmare, sunt selectate acele procedee care se pot utiliza in timpul duelurilor – care de multe ori aveau loc pe strazi in interiorul oraselor, in curtile locuintelor private sau chiar in interiorul palatelor sau diferitelor resedinte ale clasei razboinice.

Pe acest fond social bazat pe onoare si moralitate, infloresc si capata amploare nenumarate scoli noi si stiluri de 居合道 [Iaido].

Fata de 剣術 [Kenjutsu] care implica asa cum spuneam o lupta greoaie dusa pe campul de batalie, miza declarata a 居合道 [Iaido] era obtinerea victoriei asupra adversarului dupa prima lovitura.

居合道 [Iaido] devine echivalent cu invingerea adversarului concomitent cu tragerea sabiei din teaca, in urma victoriei lama urmand sa fie reintrodusa in lacasul sau.

Din aceasta perspectiva vorbim de un nivel al preciziei fara precedent, nivel imposibil de atins prin 剣術 [Kenjutsu], arta martiala menita sa raspunda altor tipuri de necesitati.

In principiu, diferenta de continut dintre cele doua discipline consta in faptul ca in primul caz, si anume in 居合道 [Iaido] este vorba in majoritatea situatiilor doar despre rezumarea la o singura tehnica, executata intr-un mod absolut precis, executie in interiorul careia nu exista loc pentru erori, motiv pentru care finalitatea sa culmineaza cu victoria asupra oponentului, iar in al doilea caz, cel al 剣術 [Kenjutsu] fiind vorba despre o insiruire de tehnici de atac, de blocaje, de eschive si de procedee de contra-atac, deci, de o modalitate de abordare a adversarului oarecum asemanatoare cu situatiile clasice intalnite si in alte stiluri de lupta non-japoneze.

Desi pe un palier superficial este oarecum tentant sa faci o comparatie intre cele doua discipline, axiologic este gresit sa se faca acest lucru atat din punctul de vedere al metodei cat si din punctul de vedere al procedurilor utilizate, pentru ca in unul dintre cazuri, respectiv in 居合道 [Iaido] este vorba exclusiv despre un set de tehnici care apar in momentul de inceput al luptei si care aplicate eficient fac ca acest moment sa coincida cu cel de sfarsit, iar in celalalt caz, respectiv in 剣術 [Kenjutsu] unde nu vorbim exclusiv despre lupta in armura, sunt tratate problemele luptei din momentul in care lama a fost scoasa efectiv din teaca, gest care se continua asa cum tocmai am spus prin atacuri si contra-atacuri succesive.

In cazul acestor doua discipline- metodologic – vorbim despre tehnici care urmeaza una in continuarea celeilalte.
Daca istoric 居合道 [Iaido] apare ulterior 剣術 [Kenjutsu], din perspectiva succesiunii tehnicii, 剣術 [Kenjutsu] este posibil doar dupa 居合道 [Iaido] , sau mai bine spus este posibil doar atunci cand 居合道 [Iaido] nu a fost utilizat la capacitatea sa maxima.

Avand drept reper idei bazate pe onoare si dreptate si in aceeasi masura vorbind despre o perioada de pace care a durat cateva sute de ani, in timp, violenta tehnicilor de lupta din 剣術 [Kenjutsu] s-a dovedit inutila motiv pentru care a fost inlocuta initial de miscari mult mai elegante si suple, specifice 居合道 [Iaido], urmand int-un alt punct al istoriei sa fim martorii aparitiei unei noi discipline, de aceasta data care sa includa si o latura competitionala, si anume, 剣道 [Kendo/Calea Sabiei].

Bazat pe o doctrina traditionala, cea cuprinsa in sfera 剣術 [Kenjutsu], in prezent 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] implica in primul rand aspecte de ordin moral dupa care intr-un plan secund aspecte menite castigarii luptei.

Fata de scolile vechi de 剣術 [Kenjutsu] unde antrenamentele si spiritul luptei tinea de supravietuire si unde maestrii si practicantii in aceeasi masura se ghidau dupa sintagma 明日がない [Ashitaganai/ziua de maine nu exista], in prezent 剣道 [Kendo] este perceput pe baza ipotezei construirii pentru viitor.

In acest sens, in 剣道 [Kendo/Calea Sabiei] este important sa castigi in primul rand asupra sinelui, iar intr-o etapa urmatoare sa te gandesti la o metoda prin care ai putea sa iti domini adversarul.

Sa incerci sa combini cele doua moduri de gandire, sau mai mult, sa incerci sa abordezi o competitie de 剣道 [Kendo]  incercand sa aplici in lupta principiile distructive specifice 剣術 [Kenjutsu], reflecta totala incapacitatea de intelegere a diferentei dintre filosofia celor doua discipline martiale.

In esenta sa, 剣道 [Kendo] nu este menit sa asigure supravietuirea in cazul unei agresiuni, ci urmareste formarea si dezvoltarea spiritului practicantului.
In aceasta lumina, castigarea unui meci prin solutii necinstite, prin ranirea oponentului sau prin incercarea pacalirii arbitrilor nu isi gaseste sensul.

Un 剣道 [Kendo] exersat in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament] intr-o maniera autentica este menit sa pregateasca practicantul sa faca fata mai usor problemelor intalnite in viata cotidiana.

Acest lucru este posibil prin urmatoarele aspecte exersate in timpul antrenamentului:

間合い [Maai/zona de intalnire] – se refera la distanta pe care o au cei doi oponenti intre ei.
In principiu aceasta distanta trebuie sa fie mare si mica in acelasi timp si, in aceeasi masura sa permita punctarea oponentului fara ca acesta sa fie capabil sa inscrie propriul punct.

Mare si mic in acelasi timp inseamna ca pentru cel care o aplica trebuie sa fie mica – adica sa aiba acces facil la oponent, iar pentru acesta din urma trebuie sa fie mare, ceea ce il pune in imposibilitatea de a-si lansa propriul atac.
In acest sens, distanta reala dintre cei doi adversari poate sa fie: mica, medie sau mare.

Gestionarea unui 間合い [Maai/zona de intalnire] corect in 道場 [Dojo/locul unde se gaseste Calea/sala de antrenament], isi gaseste aplicare in viata cotidiana prin capacitatea de a gestiona un set de relatii sociale.
In acest sens, practicantul de 剣道 [Kendo] in functie de stimulii din mediu, in functie de partenerul de dialog sau in functie de situatia cu care se confrunta, este capabil sa pastreze o distanta mai mica sau mai mare, sa empatizeze mai mult sau mai putin, etc..

攻め [Seme/ initiativa atacului] – fata de alte arte martiale care sunt predate intr-o maniera defensiva, esenta 剣道 [Kendo] sta in capacitatea de a lansa un atac decisiv asupra oponentului.
Drept urmare 剣道 [Kendo] isi gaseste echivalentul in capacitatea de a proiecta si de a executa un atac corect si eficient.

Prin exersarea unui 攻め [Seme/ initiativa atacului] corect, in cotidian suntem capabili sa avem initiativa in luarea deciziilor noastre.
Drept urmare, initiativa lansarii unui atac asupra oponentului isi gaseste ecoul in capacitatea de a nu ramane pasivi la ceea ce se intampla in jurul nostru.

Ghidati de sentimentul onoarei si dreptatii, practicantii se implica in activitati utile societatii in care traiesc prin luarea initiativei, prin gestionarea unor situatii si resurse si prin aratarea determinarii necesare definitivarii lucrului inceput.

機会 [Kikai/oportunitate] se refera la alegerea momentului optim in care sa fie lansat atacul ca rezultat al lui 攻め [Seme/ initiativa atacului].

In viata de zi cu zi, aceasta reflecta capacitatea de a gestiona favorabil nu doar relatiile inter-umane, precum si capacitatea de a alege momentele cele mai bune in care care trebuie luate deciziile, in asa fel incat rezultatele sa aiba amploarea scontata.

Din acest punct de vedere, pe baza celor mentionate anterior, consider ca tranzitia dinspre [Jutsu/metoda] – notiune identica cu definitia caii razboiului, catre [Do/Cale spirituala], vine ca raspuns la provocarile evolutive cu care s-a confruntat societatea si cu care inca se confrunta in contemporan.

Drept urmare, asa cum am afirmat si in alte texte publicate pe acest blog, unul dintre motivele pentru care practicam arte martiale astazi, isi gaseste rationamentul in atingerea unei maturitati spirituale care ne permite sa ne ghidam in viata dupa concepte de tipul: onoarei, demnitatii si modestiei.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Advertisements

Ma-Ai

Distanta fata de adversar se poate inscrie in trei categorii:

– Chikai-maai (Chika-ma) – distanta apropiata;
– Issoku-itto-no-maai (Issoku-itto-no-ma) – distanta medie;
– Toi-maai (Toh-ma) – distanata indepartata.

reglarea distantie de lupta trebuie sa se faca in functie de nivelul tehnic al fiecarui practicant dar avand in vedere si alte considerente de tipul greutatii, fortei si mobilitatii specifice fiecarei varste.
in acest sens nu exista o solutie optima acceptata, pentru ca toti parametrii enumerati mai sus sunt variabili de la individ la individ si chiar mai mult, se transforma in cazul aceluiasi practicant odata cu trecerea timpului.

10557294_1588000868093482_3204821146841584523_n

ca o recomandare generala insa se poate afirma ca cu cat varsta practicantului este mai mica, cu atat este mai indicat ca acesta sa incerce sa loveasca de la o departare mai mare, deci din Toi-maai – dar nici macar asta nu este o regula, sensul recomandarii fiind acela de a ii ajuta pe incepatori sa obtina o postura frumoasa si sa isi formeze in acelasi timp obiceiul de a atinge toate aspectele tehnice ale luptei.

daca un practicant nu este capabil sa execute o tehnica ampla de la o distanta mare – din tema de a nu se expune la un contra-atac – atunci cu siguranta ca niciodata nu o sa poata sa gaseasca raportul eficient dintre treseul armarii sabiei de bambus, forta optima de lovire si viteza specifica unui atatc eficient.

se spune ca in Kenjutsu trebuie pornit dinspre mare spre mic – atat in cazul loviturilor cat si in cel al distantelor.

cititorii acestui blog de arte martiale ar trebui sa inteleaga ca toate sfaturile tehnice pe care le-am scris aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.
scopul lor este sa scoata in evidenta pe cat posibil fara prea multe cuvinte esenta fiecarei tehnici asemenea unui rezumat.

reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.