Despre invatare

勉強 [benkyo/invatarea] este fundamentata pe urmatoarele aspecte:

1. stabilirea obiectivelor generale si a celor operationale;
2. obtinerea si intelegerea informatiei;
3. corelarea noilor informatii cu cele deja existente;
4. aplicarea cunostintelor in practica si repetitia lor;
5. analizarea rezultatelor obtinute;

In 剣道 [Kendo], natura obiectivelor depinde de niveul fiecarui practicant si de motivatia cu care intra in 道場 [dojo].

Chiar daca in majoritatea cazurilor 先生 [profesorul] este responsabil de transmiterea noilor cunostinte, un 学生 [elev] care este incapabil sa studieze individual nu are cum sa depaseasca zona mediocritatii.

In pedagogie, termenul de “理解” [rikai/simpla intelegere] nu exista datorita faptului ca este imposibil de cuantificat, fiind deci nestiintific.

L-am adoptat in acest text cu sensul lui de baza, si anume acela de “a avea o idee clara asupra unui lucru”.

Pe de alta parte insa, 理解度 [rikaido/gradul de intelegere], presupune “a putea cuprinde cu mintea”, ceea ce inseamna tocmai inceputul capacitatii de sinteza, care permite ulterior formarea de legaturi intre ceea ce se stia si 教えていただいた [ceea ce tocmai s-a invatat].

Ca si in orice alte domenii, o transmitere care nu isi gaseste rezultatul in aplicarea imediata a cunostintelor si care nu este urmata de o repetitie a lor, nu este decat pierdere de timp.

Niciodata nu trebuie pierdut din vedere faptul ca de analizarea rezultatelor obtinute depinde evolutia ulterioara a practicantului.

Urmarind aceasta idee, analizarea trebuie sa se desfasoare pe cel putin doua planuri:

– o analiza imediata direct in 道場 [dojo], la sfarsitul antrenamentului in care elevul trebuie sa caute sa obtina puncte de vedere pertinente de la cei cu care a avut ocazia sa exerseze;
– o analiza individuala, ulterioara, in care practicantul urmareste momente cheie surprinse in fotografii sau inregistrari video realizate in timpul antrenametului.

La un nivel superior, se afla un alt tip de analiza externa, de o foarte mare importanta din punctul meu de vedere, reprezentata de 審査 [shinsa/examene] in urma carora se pot obtine 免許 [menkyo/certificari] sau [dan].

Consider ca promovarea acestora este echivalenta cu confirmarea faptului ca elevul a depasit anumite etape aflate pe calea evolutiei sale martiale.

O ultima observatie trebuie facuta aici asupra termenului japonez de [dan] care in majoritatea cazurilor de traduce prin “grad”.

Daca in limba romana “grad” inseamna “valoarea unei mărimi, considerata in raport cu o valoare de referinta” sau “criteriu de apreciere a felului in care se realizează un proces”, in limba japoneza, [dan] inseamna “etapa/stadiu”, intelegerea gresita implicand o deformare a sensului, pentru ca vorbim de etape care trebuie depasite si nu despre simpla cuantificare a unor rezultate de moment.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Advertisements

Un Kendo natural

Am afirmat si cu alte ocazii si reiau acest aspect si acum, repetand faptul ca in 剣道 [Kendo-ul] modern/competitional nu exista aspecte mistice.

Din acest motiv, [waza/tehnica] nu este invaluita in cine stie ce mistere, pe care le poti intelege prin practici ascetice, sau ca urmare a unor experiente transcendentale.

Desi arta japoneza a sabiei isi gaseste esenta in religia 神道 [Shinto] cu care si in prezent este in stransa legatura, si chiar daca ulterior a ajuns sa se extinda si in 禅宗 [Zen Shu/Budhismul Zen], cei mai multi dintre practicanti nu cauta prin Kendo sa obtina 悟り [Satori/Iluminarea].

Chiar daca s-ar cauta atingerea acestei etape in evolutia spirituala, ea nefiind apanajul 武道 [Budo/artei martiale], nu presupune in mod obligatoriu experienta mistica specifica anumitor secte religioase.

Insa, cum 悟り [Satori/Iluminarea] este ceva spontan, nu este exclus ca sa se poata atinge prin practica martiala chiar daca nu acesta este scopul antrenamentului de 剣道 [Kendo].

Din ceea ce am scris mai sus nu trebuie sa se inteleaga ideea conform careia pentru a practica 剣道 [Kendo] intr-un mod autentic este necesara apropierea de o anumita doctrina religioasa, ci doar faptul ca peste tot in Asia artele martiale s-au dezvoltat intr-o stransa legatura cu fenomenul religios.

Este cunoscut faptul ca, fundalul religios local si cadrul general al filosofiei bazate pe 儒教 [Jukyo/modelul Confucianist al relatiilor sociale] au influentat modul in care au aparut si s-au dezvoltat artele martiale.

In 剣道 [Kendo] acest aspect se face vizibil prin elemente ale etichetei sociale provenite din zona 神道 [Shinto] si prin exercitii de meditatie practicate la inceputul si la sfarsitul antrenamentului specifice  禅宗 [Zen Shu/Budhismului Zen].

Insa intr-un 剣道 [Kendo] comun, accesibil publicului larg, in care aspectele 神道 [Shinto] si cele 禅宗 [Zen Shu/Budhiste] sunt diminuate pana aproape de disparitia lor definitiva, 秘密がない [nu exista secrete].

La fel de adevarat este si faptul ca, strict intr-un sens tehnic, pentru desavarsirea unor miscari aparent simple sunt necesari multi ani de studiu.

Nu exista nici secrete si nici misticism pentru ca aceasta 武道 [arta martiala] de-a lungul veacurilor a fost disecata in toate directiile, incat in contemporan a devenit 科学 [kagaku/stiinta].

Paradoxul existentei sale consta in faptul ca in prezent, 剣道 [Kendo-ul] modern este in acelasi timp 芸術 [geijutsu/arta] cat si 科学 [kagaku/stiinta].

Este arta pentru ca se bazeaza pe un sistem al transmiterii autentice de la maestrul catre discipol, si este stiinta pentru ca include o metodologie de predare si de evaluare.

Totodata, dobandirea unui caracter stiintific i-a permis apropierea de domeniul sportiv, ceea ce a condus catre existenta unui regulament competitional, a unor parametrii tehnici de performanta si a arbitrajului.

[Do-ul] vine in completare, pentru a accentua latura dezvoltarii personale prin lupta cu propriul sine, in dorinta de autodepasire, inlocuind astfel necesitatea abordarii violente a武術 [bujutsu/disiplinelor martiale utilizate pe campurile de lupta].

Pe acest nou fond moral, este lipsit de importanta daca pierzi sau castigi intr-o competitie, atat timp cat stii ca in momentul respectiv ai dat dovada de 頑張っている [tot ceea ce ai avut mai bun].
Practicantii care se apropie mai mult de ideea exprimata prin [Do], au posibilitatea sa inteleaga intr-un sens mai profund latura spirituala a 剣道 [Kendo-ului] prin filosofia sa.

Pe de alta parte, cei care sunt atrasi mai mult de latura sportiva a fenomenului, pot face perfomanta in zona competitionala.

Indiferent insa de motivatia cu care intra fiecare in 道場 [dojo], onoarea este ceva ce tine de ADN-ul social.
Ea exista sau nu.

Tind sa cred ca e imposibil sa duci o viata de hot si sa practici in acelasi timp un 剣道 [Kendo] impecabil, pentru ca o viata cinstita se vede intr-un 剣道 [Kendo] cinstit, cum, o viata bazata pe corupție duce catre abordari “la limita” in meciuri, la antrenamente, etc.
Este aproape imposibil de imaginat un caz in care cineva sa stea nespalat ca un obicei si, sa aiba in acelasi timp echipamentul mentinut in conditii impecabile.

Mai mult de atat, dupa experienta japoneza am ajuns la concluzia ca nu exista, asa cum s-ar crede, un singur 剣道 [Kendo] 正しい [corect] sistematizat sub forma unui standard, ci o multitudine de “forme” de 剣道 [Kendo] influentate in cea mai mare parte de personalitatea celui care preda.

Insa, toate aceste forme care definesc sfera 剣道 [Kendo-ului] autentic nu permit in interiorul lor nicio urma de aroganta, fiind bazate pe transmiterea sincera a artei, pe un spirit de colaborare si ajutorare reciproca, in interiorul caruia cei avansati ii ajuta pe incepatori sa se dezvolte.

Intr-un 剣道 [Kendo] autentic, profesorul nu isi umileste elevul, nu il trateaza cu superioritate, nu il impiedica sa evolueze, il sustine si il incurajeaza, iar atunci cand simte ca nu mai are nimic de oferit, ii recomanda un alt profesor mai experimentat.

In acest context, o viziune prea radicală, de genul “stiu eu”, “restul sunt prosti” consider ca sta la baza dezacordului in general si, in Kendo in mod particular, motiv pentru care, din punctul meu de vedere, este bine sa fim diplomati de cate ori intalnim acest tip de gandire.

Incercarea practicarii unui 剣道 [Kendo] unic, nu doar ca este imposibila, ci si provoaca discrepante structurale in interiorul disciplinei.
Lipsa posibilitatii unicitatii nu exclude singularitatea si nici unitatea, in sensul in care vorbim despre o disciplina martiala unitara in cadrul careia singularitatea este data, asa cum am spus, de modul in care diferiti profesori executa aceeasi tehnica.

剣道 [Kendo-ul] japonez, bazat pe transmiterea directa de la maestru la discipol, este oarecum “inghitit” nemestecat, in primii zece de ani de studiu, neefiind atat de vizibila o latura a individualitatii exprimata prin forme personale in cadrul aceluiasi grup.

Asta nu inseamna absenta intelegerii si copierea mecanica, ci insusirea unei experiente primite din partea profesorului.

Este vorba mai mult despre sensul intrebarii “どうして” [de ce ?], si mai ales despre ceea ce inseamna aceasta intrebare intr-un sens primordial.

Pentru un profesor autentic intrebarea isi gaseste sensul intr-o neintelegere a tehnicii predate, ceea ce atrage dupa sine un nou val de explicatii, menite sa acopere golul existent in cunoasterea elevului.

Este un “de ce ?” menit sa adauge lamuriri la niste explicatii deja furnizate in majoritatea cazurilor intr-un mod satisfacator, dar care nu au fost pe deplin intelese de elev, din cauza unor factori exteriori modului de predare.
In acelasi timp reprezinta un prilej prin care cel care raspunde, mediteaza la propriul sau stil pedagogic si la modul in care l-ar putea perfectiona pentru viitor.

Insa, un alt sens al intrebarii mascheaza o contestare a autoritatii profesorului, care s-ar traduce prin 自分の考える方 [de cu nu merge si altfel ? / de ce nu e ca mine ?].
Acest tip de abordare, in afara faptului ca este nepoliticoasa, nu poate sa aduca cu sine o finalitate pozitiva pe cale invataturii, din simpul motiv ca ceea ce preda 先生 [profesorul] nu este ceva arbitrar, ci reprezinta incununarea efortului si experientei sale de o viata.

Sa intrebi “de ce ?” intr-o asemenea maniera, este echivalentul incercarii de a face sa functioneze un car caruia ii montezi roti patrate in locul celor rotunde.
Cu multa ambitie, pana la urma o sa se deplaseze, insa in urma miscarii, rotile patrate isi vor ciobi colturile pana in acel punct in care vor deveni rotunde asa cum este firesc.

In acest sens, 研究 [experimentul personal], in cele mai frecvente cazuri nu poate sa duca inspre inovatie, ci catre esec.

Din punctul de vedere al abordarii practicii, fata de Europa unde exista aproape declarat trei feluri de 剣道 [Kendo]: unul in 道場[dojo], unul la 試合[shiai/concurs] si unul la 審査 [shinsa/examen], in Japonia, datorita sistemului pedagogic mai sus mentionat, elevul este o copie mai tanara a maestrului, reusind astfel sa practice un 剣道 [Kendo] unitar – aceeasi forma de executie regasindu-se si in 道場 [dojo], si in timpul 試合 [shiai/concursurilor] si in timpul 審査 [shinsa/examinarilor] menite sa certifice depasirea anumitor etape tehnice.

Intr-un scenariu ideal, 剣道 [Kendo-ul] trebuie practicat intr-un mod natural, iar pentru ca acest lucru sa fie posibil, revenirea la 基本技 [kihon waza/baze] este ceva fundamental.

Pe un alt plan trebuie inteleasa diferenta dintre 地稽古 [jigeiko/lupta de antrenament] si 試合 [shiai/concurs], si anume faptul ca prima activitate este menita sa ajute dezvoltarea spiritului si tehnicii prin experimentarea luptei.

Al doilea termen insa, implica o forma reala a confruntarii, unde lupta nu mai tine de domeniul experimentului, ci de cel al practicii, spatiu caruia practicantul trebuie sa ii faca fata si de a carui gestionare depinde, nu exclusiv, ci doar intr-o oarecare masura, desavarsirea sa ca artist martial.

Desi competitiile se pot castiga in multe feluri, intotdeauna un 剣道 [Kendo] estetic este ceva de dorit.

Insa atat in 地稽古 [jigeiko/lupta de antrenament] cat si in 試合 [shiai/concurs], nu este vorba despre cat de mult lupti in termeni de timp/minute, ci despre 経験 [keiken/calitatea momentului, valoarea experientei dobandite].

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

To win a Kendo shiai

Beyond the importance that the physical condition has in any physical confrontation, a shiai is gained through strength of spirit and through the technical superiority.

if these last two aspects are missing the first is almost insignificant.

934813_1603192579907644_2720539003965949710_n

that is why each kenshi must have a strong spirit and pay great importance to daily training.
the essence of Kendo lies in the proper attitude of being.

I consider that the reaction in shiai starts from the kenshi spirit, it is projected to his hara and according to the literature of the 15th century samurai that treats the methods and the techniques of Japanese swordsmanship, it is manifest itself through the two stars, through the valley, peak and through the distant mountains, namely through the shoulders and chest posture, the position and through curvature of opponent hands that raise his sword.

the readers of this martial art blog should understand that all the technical advices that I have wrote here do not replace the dojo training.
their purpose is meant to highlights the substance of each technique like something that should be considered as a summary.

complete or partial reproduction of the information and images contained in this blog, without the written permission of the author is prohibited and is punishable under law.