Despre secrete

In esenta, o tehnica secreta nu se poate preda, pentru ca simplul gest al predarii ar pozitiona-o in afara substantei notiunii de secret.

De asemenea, nu se poate deprinde prin studiu individual, prin analogii sau conexiuni intre diferite informatii deja dobandite, la fel cum nu se poate deprinde nici prin simpla observatie sau prin copierea unui model.

Singurul mod in care se poate ajunge in posesia unei tehnici secrete, este transmiterea directa dinspre maestru catre discipol.

Asa cum am afirmat si cu alte ocazii, fata de 居合道 [Iaido], in 剣道 [Kendo] nu exista secrete, insa exista particularitati ale modului in care tehnica este adaptata in functie de experienta si profunzimea nivelului fiecarui practicant in parte.

Privita din acest unghi, notiunea de secret exista.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Advertisements

Kendo Nito-Ryu shinai

剣道二刀流 [Kendo Nito-Ryu/Scoala celor doua sabii] se practica utilizand simultan doua 竹刀 [shinai-uri]: 大刀 [daito] si 小刀 [shoto].

Dimensiunile celor doua arme sunt urmatoarele:

In cazul barbatilor:
大刀 [daito] – maxim 114cm si mai greu de 440g;
小刀 [shoto] – maxim 62cm cu greutatea cuprinsa intre 280-300g.

In cazul femeilor:
大刀 [daito] – maxim 114cm si mai greu de 400g;
小刀 [shoto] – maxim 62cm cu greutatea cuprinsa intre 250-280g.

In cazul in care se doreste construirea unui 竹刀 [shinai] din piese vechi ramase de la alte shinai-uri de dimensiune standard [destinate utilizarii de catre adulti], trebuie facute masuratorile in asa fel incat toate noile parti sa fie aliniate dupa nodul principal al lemnului de bambus folosit, asa cum reiese din imaginile de mai jos.

Dupa ce s-a realizat alinierea corecta si dupa ce au fost scurtate piesele, trebuie ajustat profilul general si greutatea fiecareia in parte, in asa fel incat greutatea finala a componentelor de bambus si a celor de piele care formeaza 竹刀 [shinai-ul] sa fie in conformitate cu valorile mentionate.
In greutatea mentionata anterior nu este inclusa si tsuba.

In functie de stilul personal al practicantului, trebuie ajustat centrul de greutate al fiecarei arme, in asa fel incat sa nu existe diferente semnificative in cazul in care pentru practica si pentru concurs se folosesc shinai-uri din seturi diferite.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

 

Intretinerea shinaiului pentru Kendo

Acest articol este scris pe baza experientei personale pe care am avut-o in Japonia in urma utilizarii unui numar foarte mare de sabii de bambus si din lemn de stejar, realizate de producatori diferiti si de calitati diferite.

Textul de fata se refera in mod exclusiv la intretinerea 剣道竹刀 [sabiei de bambus specifice disciplinei Kendo]  si nu face obiectul analizei altor tipuri de shinaiuri – 袋竹刀 [fukuroshinai] intalnite in 古流剣術 [Koryukenjutsu/scolile traditionale de lupta cu sabia].

Odata cu aparitia generica a 竹刀 [shinai/sabiei de bambus] si a 防具 [Bogu/armurii], modul in care s-a modificat 練習の形 [structura antrenamentelor] a permis o apropiere mult mai mare de ceea ce presupunea lupta reala, inaintea acestui moment studiul fiind preponderent orientat catre exercitii cu miscari prestabilite, cunoscute sub numele de  [kata] realizate cu ajutorul 木刀 [bokuto/sabiilor din lemn de stejar].

Aspectul cel mai important in contextul utilizarii bokuto este acela al greutatii si rigiditatii lemnului.

Din acest motiv, niciun practicant nu se putea apropia de ceea ce inseamna experimentarea reactiei in lupta dincolo de un anumit punct, fara sa se expuna la consecinte serioase, care in majoritatea cazurilor implicau cel putin rani grave.

In functie de [Ryu/scoala de provenienta] si de linia de descendenta a maestrilor, exercitiile [kata] puteau sa fie mai simple sau mai complexe, executate individual sau cu partener.
Pentru o apropiere si mai mare de ceea ce insemna realitatea confruntarii intre doi adversari, suplimentar exercitiilor kata se practicau diferite forme de 試し切り [Tameshigiri/teste de taiere].
Nu o sa detaliez acest aspect al metodologiei traditionale aici pentru ca nu face obiectul articolului de fata.

Motivul pentru care a fost adoptat 竹刀 [shianiul/sabia de bambus] ca inlocuitor al 木刀 [bokuto/sabiei de stejar] este acela al sigurantei antrenamentului.
Din acest punct de vedere, bambusul fiind un material elastic permite executarea unor lovituri rapide si puternice, lucru imposibil de realizat cu o sabie din lemn si cu atat mai putin cu o sabie realizata din metal.

In prezent, in multe dintre scolile traditionale inca se studiaza acest tip de tehnica unde arma folosita este 木刀 [bokuto], insa din punctul meu de vedere studiul exclusiv de acest tip nu este suficient pentru cineva care are drept obiectiv participarea la competitii de 剣道 [Kendo].

Pentru ca in 剣道 [Kendo] vorbim in acelasi timp atat despre elemente de dezvoltare personala, cat si despre practicarea unei activitati martiale in conditii de maxima siguranta, evident ca intretinerea echipamentului este ceva esential.

Pe de o parte, trebuie intretinut pentru a evita producerea accidentelor in timpul practicii, iar pe de alte parte trebuie urmarita preungirea duratei de utilizare a echipamentului.
Insa, daca cel de-al doilea aspect tine de criterii subiective, primul – cel al sigurantei este absolut fundamental.

Asa cum am afirmat si cu alte ocazii, de fiecare data cand apare o pauza in timpul antrenamentului, o atentie deosebita trebuie acordata inspectarii sabiei de bambus, iar verificarea sa este absolut obligatorie inainte de inceperea unui nou antrenament.

Din cauza faptului ca in Romania clima este mult diferita fata de cea din Japonia, in Europa intretinerea shinaiurilor este mult mai anevoioasa decat in Asia.
Acest lucru este influentat in principal de nivelul umiditatii din aer si de temperatura mediului in care se depoziteaza pe perioade mai lungi, pana cand sunt folosite in antrenamente.

Este un mit care circula printre practicantii mai putin informati, conform caruia la competitii sau stagii e bine sa ai lucrurile cele mai bune cu putinta – motiv pentru care toti fac eforturi sa apara la aceste evenimente cu shianiuri noi.
Insa pe cat de noi sunt, pe atat de periculoase se dovedesc in lupta, pentru ca asa cum spuneam exista o falsa impresie cum ca un shinai se poate utiliza imediat dupa ce a fost luat de pe raftul magazinului.

Shianiul trebuie pregatit pentru a-l utiliza, la fel ca si telefonul mobil a carui baterie trebuie incarcata dupa ce a fost scos din cutie, chiar daca bateria in sine vine incarcata din fabrica intr-o proportie de 20-30%.
Evident ca poti sa folosesti telefonul in cauza pentru un apel sau cat sa instalezi o aplicatie, insa cu certitudine nu poti sa il folosesti la capacitatea sa maxima.

La fel este si cazul unui shinai nou – poti sa il balansezi in aer de cateva ori fara sa il strici neaparat insa, incercarea unei tehnici de contact poate sa il afecteze iremediabil.

Pentru ca elementul caracteristic al shinaiului este materialul din care este realizat – respectiv bambusul si pe cale de consecinta elasticitatea, odata pierduta face sa nu existe diferente intre o arma noua si una veche.

Drept urmare intretinerea in parametrii normali de functionare a unui shinai implica doua aspecte:
1. intretinerea proprietatilor mecanice, prin pastrarea elasticitatii optime a materialului;
2. intretinerea profilului elementelor, prin remodelarea constanta ca urmare a eliminarii aschiilor si micro-fisurilor aparute in urma utilizarii.
Acest lucru se realizeaza prin smirgheluire cu cel putin 2 tipuri diferite de hartie abraziva, incepand cu o granulatie mare dupa care trepat de realizeaza finisajul scazand treptat granulatia.
Personal pentru aceasta operatiune folosesc 4 tipuri de hartie abraziva cu granulatii diferite pe care le aleg in functie de structura lemnului de bambus si de starea de degradare a piesei pe care o reconditionez.
3. intretinerea elementelor de piele, de nylon si de cauciuc/plastic menite sa asigure stabilitatea componentelor de bambus.
Pentru a indeparta umezeala excesiva aparuta ca urmare a intrarii in contact cu transpiratia palmelor, in majoritatea cazurilor este suficienta uscarea componentelor de piele intr-un mediu bine ventilat si in acelasi timp ferit de razele soarelui.
Atat piesele de cauciuc/plastic cat si cele de nylon nu se pot intretine sau repara, singura solutie fiind inlocuirea lor atunci cand sunt observate urme de uzura.

In general, defectele descrise la punctul 2 sunt mult mai des intalnite in cazul in care punctului 1 nu i se acorda atentia cuvenita, mentinerea elasticitatii in fibra de cele mai multe ori fiind suficienta sa asigure protectia mecanica impotriva efectelor loviturilor efectuate la intensitati normale.

Mentinerea elasticitatii si rehidratatea bambusului se face prin ungerea sa constanta cu ulei.
Ideal este uleiul de camelie – care este si cel mai scump, o varianta putin mai slaba este uleiul destinat ungerii mecanismelor fine/masini de cusut, etc. ultima varianta fiind uleiul pentru gatit.

Ungerea trebuie sa se faca in cel putin doua serii, intre care trebuie sa treaca cel putin 12 ore.
Intre cele doua serii, bambusul trebuie impachetat in folie sau pungi de plastic in asa fel incat sa nu intre in contact cu aerul- in acest fel impiedicand procesul de evaporare si favorizandu-l pe cel de absorbtie.

In cazul bambusului vechi al shinaiurilor folosite, inainte de aplicarea primului strat de ulei trebuie indepartate complet aschiile si micro-fisurile prin smirgheluire.
Uneori, dupa primele 12 ore se pot observa pe suprafata lemnului noi micro-fisurile sau zonele cu aschii de mici dimensiuni care nu au fost indepartate de prima etapa in care s-a realizat smirgheluirea. Si aceste defecte trebuie indepartate inainte de aplicarea unui nou strat de ulei.

Dupa ce s-a restabilit nivelul de umiditate optima, in toata masa materialului trebuie evitate exercitiile care implica contactul cu elemete dure, pentru ca rehidratarea nu asigura instantaneu obtinerea elasticitatii, ci reprezinta o etapa catre obtinerea acesteia.

Elasticitatea optima se atinge prin exercitii suburi executate in aer, in cazul ideal fiind suficiente intre 5000 si 7000 de repetari.

Dupa finalizarea setului de repetari descris mai sus trebuie inca o data desfacut shinaiul si unse elemetele din bambus.
Diferenta intre fazele initiale si aceasta ultima etapa consta in faptul ca odata finalizata si indepartat surplusul de ulei cu ajutorul unui material absorbant, shinaiul se poate utiliza optim pentru un antrenament care se desfasoara in conditii normale.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Despre ritmul lucrurilor

Fiecare lucru are ritmul sau propriu.

Chiar daca in Kendo, sabia de bambus este echivalentul sabiei metalice, din toate punctele de vedere ritmul de utilizare a celor doua arme este total diferit.

De aceea, ori ca vorbim despre shinai, ori despre iaito, ambele trebuie utilizate in ritmul lor propriu.
Autenticitatea oricarei tehnici rezida in intelegerea si pastrarea ritmului corect.

Orice confuzie in acest punct duce catre practicarea eronata a tehnicii.

Aspectele tehnice descrise aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.

Reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

Echipamentul de protectie

Alaturi de sabia de bambus, echipamentul de protectie permite practicantilor de Kendo sa isi desfasoarea activitatea in conditii de maxima siguranta.

pe de alta parte este foarte important ca fiecare practicant sa inteleaga limitarile echipamentului de protectie si sa incerce pe cat posibil sa atinga de fiecare data tinta propusa cu un nivel optim de forta si de acuratete.

in acest sens nu trebuie sa se piarda din vedere latura sportiva a antrenamentului si motivele pentru care suntem in dojo – in principal pentru a ne fortifica sanatatea si nu pentru a ajunge la spital – si fara sa uite ca ideea principala o reprezinta punctarea adversarul si nu spartul lemnelor – pentru acest ultim aspect un topor fiind mult mai eficient decat o sabie de bambus.

10570288_1587530674807168_8481905828128964411_n

tinand cont de cele scrise mai sus, armura este compusa din patru piese principale alcatuite la randul lor dintr-o combinatie de materiale textile, plastic si aluminiu.
– contrar parerii generale, casca nu este realizata integral din metal, insa pana intr-un punct datorita formei si materialelor textile din care este realizata asigura o protectie suficienta a capului impotriva loviturilor frontale si laterale executate in parametrii tehnici normali;
– aparatoarea pentru piept este realizata in cele mai multe cazuri din material plastic si uneori din lemn, oferind protectia necesara la nivelul trunchiului;
– manusile – apara degetele mainilor, pumnii si articulatia pumnului;
– elementul inferior – asigura protectia bazinului in cazul loviturilor care rateaza trunchiul.

in afara de aceste patru piese principale care formeaza armura in completare mai sunt necesare o serie de accesorii – snururi, legaturi din piele sau din materiale sintetice, decoratii, etc

cititorii acestui blog de arte martiale ar trebui sa inteleaga ca toate sfaturile tehnice pe care le-am scris aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.
scopul lor este sa scoata in evidenta pe cat posibil fara prea multe cuvinte esenta fiecarei tehnici asemenea unui rezumat.

reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

 

Nivelurile cunoasterii

In studiul tehnicilor de sabie exista mai multe niveluri de cunoastere, mai multe categorii si mai multe subdiviziuni.

primul nivel este cel al cunoasterii superficiale unde orice persoana care are ocazia intra in contact cu arta martiala intr-un mod mai mult sau mai putin intentionat – vede o demonstratie, un film documentar, etc
in acest caz, este perceputa dintr-o postura exterioara atat ideea proprie cat si forma definitorie a stilului in cauza, pentru ca de obicei in exemplele mentionate mai sus apar tehnicile cele mai frumoase puse in scena si prezentate publicului intr-o forma regizata.

al doilea nivel este unul intermediar în care spectatorul devine interesat de arta martiala si drept urmare incepe sa studieze, sa se documenteze si sa practice stilul respectiv.
in momentul in care adera la un club ii sunt revelate tehnicile de baza dupa care aprofundeaza natura si cauzele care determina relatiile dintre elemetele tehnice ale stilului.
dupa ce ajunge la un nivel mai profund al artei si pe masura ce isi dezvolta abilitatile martiale se incearca stapanirea tehnicii intr-un mod in care se renunta la tot ceea ce este superficial sau decorativ in asa fel incat miscarea in forma sa finala sa fie cat mai eficienta.
in paralel cu exersarea deplasarilor, a atacurilor si a ripostelor, fiecare practicant incepe sa inteleaga sensul ascuns din spatele fiecarei tehnici – mai exact acele aspecte care nu se pot deprinde doar din perspectiva exterioara a spectatorului neinitiat.
in majoritatea cazurilor, dupa multi ani de studiu in care notiunile au reusit sa se sedimenteze, sa fie preluate si adaptate necesitatilor fiecaruia, intervine o faza de stagnare, punctul maxim atins fiind in esenta unul tehnic.

al treilea nivel este cel al deschiderii si in ciuda faptului ca sunt multi cei care isi doresc sa il atinga, el este rezervat in cele mai multe cazuri exclusiv unui singur practicant care primeste toate cunostintele si adevarata semnificatie a simbolurilor artei si stilului avand obligatia morala de a le transmite mai departe atunci cand situatia o va impune.
la acest nivel transmiterea este completă iar arta nu mai ascunde nici un secret.

cititorii acestui blog de arte martiale ar trebui sa inteleaga ca toate sfaturile tehnice pe care le-am scris aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.
scopul lor este sa scoata in evidenta pe cat posibil fara prea multe cuvinte esenta fiecarei tehnici asemenea unui rezumat.

reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.

 

Chudan-no-Kamae

Este postura cea mai des utilizata de practicantii de Kendo, avantajul sau constand in faptul ca permite atat lansarea unor atacuri rapide cat si a unor riposte eficiente.

atunci cand adoptati Chudan-no-kamae trebuie sa aveti in vedere cel putin urmatoarele aspecte:
– privirea orientata catre adversar, spatele drept, umerii relaxati, genunchiul piciorului din spate intins si calcaiul putin ridicat;
– tsuka-gashira trebuie sa fie la o distanta de un pumn fata de hara;
– kensen trebuie sa fie la nivelul gatului.

cititorii acestui blog de arte martiale ar trebui sa inteleaga ca toate sfaturile tehnice pe care le-am scris aici nu inlocuiesc antrenamentul din dojo.
scopul lor este sa scoata in evidenta pe cat posibil fara prea multe cuvinte esenta fiecarei tehnici asemenea unui rezumat.

reproducerea integrala sau partiala a informatiilor si imaginilor cuprinse in acest blog, fara autorizarea scrisa a autorilor este interzisa, fiind pedepsita conform legilor in vigoare.